16 definiții pentru cornișă cornice


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corníșă sf [At: ODOBESCU, S. I, 388 / V: (înv) ~íce / Pl: ~șe / E: fr corniche] (Arh) 1 Parte superioară, proeminentă și ornamentată a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul Cf chenar, brâu, ciubuc, parcan. 2 Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc. 3 (Glg) Parte superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos. 4 Pantă abruptă. 5 Acumulare de zăpadă, depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau acoperișul diverselor construcții. 6 Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc.

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche.

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor. 2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ. 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc. [Var.: corníce s. f.] – Din fr. corniche.

CORNÍȘĂ, cornișe, s. f. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. V. brîu, chenar, ciubuc. Cornișă dorică. – Variantă: corníce (ODOBESCU, S. I 388) s. f.

CORNÍȘĂ s.f. 1. Partea superioară, proeminentă și ornamentată a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. ♦ Mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 2. (Geogr.) Partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ♦ Acumulare de zăpadă, depusă de vânt în formă de streașină care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții. [Var. cornice s.f. / < fr. corniche].

CORNÍȘĂ s. f. 1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul. 2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc. 3. partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ◊ acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții. (< fr. corniche)

CORNÍȘĂ ~e f. 1) Partea de sus a pereților unei clădiri, de obicei decorativă, care susține acoperișul și împiedică prelingerea apei de ploaie pe suprafața pereților. 2) Profil liniar decorativ care încadrează în partea superioară o ușă, o fereastră, un dulap etc. 3) Drum paralel cu marginea unei pante abrupte. [G.-D. cornișei] /<fr. corniche

cornișă f. Arhit. ornament compus din ciubuce trase afară unele peste altele servind de coronament unui zid, dulap, etc. (= fr. corniche).

corníșă f., pl. e (fr. corniche, d. it. cornice. V. corniză). Arh. Ornament compus din cĭubuce în relief în partea de sus a zidurilor, dulapurilor ș. a. Corniză.

corníce sf vz cornișă

CORNÍCE s. f. v. cornișă.

CORNÍCE s. f. v. cornișă.

CORNÍCE s. f. v. cornișă.

CORNÍCE s.f. v. cornișă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corníșă s. f., art. corníșa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe

corníșă s. f., art. cornișa, g.-d. art. corníșei; pl. corníșe

Intrare: cornișă
cornișă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cornișă
  • cornișa
plural
  • cornișe
  • cornișele
genitiv-dativ singular
  • cornișe
  • cornișei
plural
  • cornișe
  • cornișelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F104)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cornice
  • cornicea
plural
  • cornice
  • cornicele
genitiv-dativ singular
  • cornice
  • cornicei
plural
  • cornice
  • cornicelor
vocativ singular
plural

cornișă cornice

  • 1. Partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cornișă dorică.
      surse: DLRLC
  • 2. Mulură proeminentă, așezată sub plafon, deasupra unei uși, ferestre, la o mobilă etc., având rol decorativ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX
  • 4. geografie Partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă.
    surse: DN
    • 4.1. Acumulare de zăpadă, depusă de vânt în formă de streașină care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții.
      surse: DN

etimologie: