15 definiții pentru „corifeu”   declinări

CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie; p. ext. personalitate de frunte într-un anumit domeniu. 2. S. m. Conducătorul corului1 în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor1. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée.

CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, subst. 1. S. m. și f. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie. 2. S. m. Conducătorul corului în tragedia și comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist într-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée

CORIFÉU, corifei, s. m. 1. Persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie. Lenin, corifeu al științei și strălucit maestru al metodei dialectice, ne învață că teoria revoluționară nu este o dogmă, nu este ceva finit și intangibil. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 22. Curentul critic începe cu M. Kogălniceanu, se continuă cu C. Negruzzi, A. Russo, Alecsandri... ca să nu citez decît pe corifei. IBRĂILEANU, SP. CR. 64. 2. (În tragedia greacă antică) Conducătorul corului (2).

coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii

coriféu s. m., art. coriféul; pl. coriféi, art. coriféii

CORIFÉU s. cap, fruntaș, protagonist. (~ al Școlii Ardelene.)

CORIFÉU, -ÉE s.m. și f. 1. Conducătorul corului în tragedia și în comedia greacă antică. ♦ Cântăreț solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. Om de seamă, având un rol conducător; fruntaș într-un domeniu oarecare al științei sau al artei. [< lat. coryphée, it. corifeo].

CORIFÉU, -ÉE I. s. m. conducător al corului în teatrul antic grecesc. ◊ cântăreț solist într-un cor. ◊ balerin care conduce un ansamblu de balet. II. s. m. f. om de seamă cu rol conducător într-un domeniu al științei sau al artei. (< fr. coryphée, gr. koryphaios, șef)

CORIFÉU ~i m. 1) (în tragedia și în comedia greacă antică) Conducător de cor. 2) fig. (în știință, artă etc.) Personalitate de frunte. /<fr. coryphée, lat. coryphaeus

corifeu m. 1. cel ce conducea corurile în tragedia greacă: destul, deveniți tragici ca niște corifei AL.; 2. fig. cel ce ocupă întâiul rang.

*coriféŭ m. (vgr. koryphaios, comandant, primu personagiŭ al vechilor corurĭ greceștĭ, d. koryphé, cap, vîrf). Șef de cor în vechea tragedie grecească. Fig. Șef de sectă saŭ de partid, acela care se distinge maĭ mult într´o profesiune, într´un partid.

corifée s. f., art. coriféea, g.-d. art. coriféei; pl. corifée

corifée s. f., art. coriféea, g.-d. art. coriféei; pl. corifée


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CORIFÉU s. cap, fruntaș, protagonist. (~ al Școlii Ardelene.)

corifeu (‹ gr. χορυφαῖος, „care ocupă vârful” [χορυφή], „primul loc”, „conducător”), conducătorul corului în teatrul antic grecesc (etimonul nu provine din gr. χορός). V.: cor; tragedie.