2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corelat2, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 37 / Pl: ~ați, ~e / E: corela] 1 Care se află în corelație. 2 Care este pus în corelație cu ceva.

corelát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: corela] Punere în corelație (1) a două fapte, situații etc. Si: corelare.

CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.

CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva. – V. corela.

CORELÁT, -Ă, corelați, -te, adj. Care se află sau este pus în corelație cu ceva.

CORELÁT, -Ă adj. Care se află, este pus în corelație cu ceva. [Cf. fr. corrélé].

corelá [At: V. ROM. sept.-oct. 1939, 8 / Pzi: ~léz / E: corelație] 1 vt A stabili o corelație între două fapte, situații. 2 vr A fi în corelație.

CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.

CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.

CORELÁ vb. I. tr. A pune în corelație cu ceva. [< corelație].

CORELÁ vb. tr., refl. a (se) pune în corelație. (< fr. correler)

A CORELÁ ~éz 1. tranz. A pune în corelație; a face să fie în legătură reciprocă. 2. intranz. A fi în corelație; a se afla în legătură reciprocă. /Din corelație


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză

corelá vb., ind. prez. 1 sg. coreléz, 3 sg. și pl. coreleáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: corelat
corelat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corelat
  • corelatul
  • corelatu‑
  • corela
  • corelata
plural
  • corelați
  • corelații
  • corelate
  • corelatele
genitiv-dativ singular
  • corelat
  • corelatului
  • corelate
  • corelatei
plural
  • corelați
  • corelaților
  • corelate
  • corelatelor
vocativ singular
plural
Intrare: corela
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • corela
  • corelare
  • corelat
  • corelatu‑
  • corelând
  • corelându‑
singular plural
  • corelea
  • corelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • corelez
(să)
  • corelez
  • corelam
  • corelai
  • corelasem
a II-a (tu)
  • corelezi
(să)
  • corelezi
  • corelai
  • corelași
  • corelaseși
a III-a (el, ea)
  • corelea
(să)
  • coreleze
  • corela
  • corelă
  • corelase
plural I (noi)
  • corelăm
(să)
  • corelăm
  • corelam
  • corelarăm
  • corelaserăm
  • corelasem
a II-a (voi)
  • corelați
(să)
  • corelați
  • corelați
  • corelarăți
  • corelaserăți
  • corelaseți
a III-a (ei, ele)
  • corelea
(să)
  • coreleze
  • corelau
  • corela
  • corelaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corelat

  • 1. Care se află sau este pus în corelație cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: necorelat

etimologie:

  • vezi corela
    surse: DEX '98 DEX '09

corela

  • 1. reflexiv A face să fie sau a fi în corelație.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • corelație
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN