opțiuni

2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corectór) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector.

corector, ~oare [At: LTR / A și: ~rector / Pl: ~i, ~oare / E: fr correcteur, lat corrector] 1 smf Persoană care face corectură (1) la o publicație. 2 sn (Teh) Aparat automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora.

CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector.

CORÉCTOR, -OÁRE, corectori-oare, s. m. și f. Persoană însărcinată cu însemnarea și îndreptarea greșelilor de tipar pe o tipăritură provizorie, pe o corectură. A fost angajat corector la o tipografie. – Accentuat și: corectór.

CORÉCTOR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face corectura la o carte, la o publicație etc. // s.n. Aparat automat destinat să modifice într-un sens definit modul de funcționare al unui sistem tehnic. [Cf. fr. correcteur].

CORECTÓR2, -OÁRE s. n. aparat automat destinat să modifice într-un sens diferit modul de funcționare al unui sistem tehnic. (< fr. correcteur, lat. corrector)

CORÉCTOR1, -OÁRE s. m. f. cel care face corectura (1). (< fr. correcteur, lat. corrector)

CORECTÓR ~oáre n. Dispozitiv pentru reglarea automată a funcționării unui sistem tehnic. /<fr. corecteur, lat. corrector

*corectór, -oáre s. (lat. corrector). Îndreptător (maĭ ales al greșelilor de tipar).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corectoáre s. f., g.-d. art. corectoárei; pl. corectoáre

corectoáre s. f., g.-d. art. corectoárei; pl. corectoáre

corectór2 (aparat) s. n., pl. corectoáre

corectór (aparat) s. n., pl. corectoáre

Intrare: corectoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corectoare
  • corectoarea
plural
  • corectoare
  • corectoarele
genitiv-dativ singular
  • corectoare
  • corectoarei
plural
  • corectoare
  • corectoarelor
vocativ singular
  • corectoare
  • corectoareo
plural
  • corectoarelor
Intrare: corector (s.n.)
corector2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corector
  • corectorul
  • corectoru‑
plural
  • corectoare
  • corectoarele
genitiv-dativ singular
  • corector
  • corectorului
plural
  • corectoare
  • corectoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corector, -oare (persoană) corectoare

  • 1. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: prot (subst.) un exemplu
    exemple
    • A fost angajat corector la o tipografie.
      surse: DLRLC

etimologie:

corector (s.n.)

  • 1. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: