opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CORECTOR, -OARE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corector) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corector] – Din fr. correcteur, lat. corrector.

corector, ~oare [At: LTR / A și: ~rector / Pl: ~i, ~oare / E: fr correcteur, lat corrector] 1 smf Persoană care face corectură (1) la o publicație. 2 sn (Teh) Aparat automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora.

CORECTOR, -OARE, corectori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corector] – Din fr. correcteur, lat. corrector.

CORECTOR, -OARE, corectori-oare, s. m. și f. Persoană însărcinată cu însemnarea și îndreptarea greșelilor de tipar pe o tipăritură provizorie, pe o corectură. A fost angajat corector la o tipografie. – Accentuat și: corector.

CORECTOR, -OARE s.m. și f. Cel care face corectura la o carte, la o publicație etc. // s.n. Aparat automat destinat să modifice într-un sens definit modul de funcționare al unui sistem tehnic. [Cf. fr. correcteur].

CORECTOR1, -OARE s. m. f. cel care face corectura (1). (< fr. correcteur, lat. corrector)

CORECTOR2, -OARE s. n. aparat automat destinat să modifice într-un sens diferit modul de funcționare al unui sistem tehnic. (< fr. correcteur, lat. corrector)

CORECTOR ~oare n. Dispozitiv pentru reglarea automată a funcționării unui sistem tehnic. /<fr. correcteur, lat. corrector

*corectór, -oáre s. (lat. corrector). Îndreptător (maĭ ales al greșelilor de tipar).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

corectoare s. f., g.-d. art. corectoarei; pl. corectoare

corectoare s. f., g.-d. art. corectoarei; pl. corectoare

corectoare s. f., g.-d. art. corectoarei; pl. corectoare

corector1 (aparat) s. n., pl. corectoare

corector2 (aparat) s. n., pl. corectoare

corector (aparat) s. n., pl. corectoare

Intrare: corectoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corectoare
  • corectoarea
plural
  • corectoare
  • corectoarele
genitiv-dativ singular
  • corectoare
  • corectoarei
plural
  • corectoare
  • corectoarelor
vocativ singular
  • corectoare
  • corectoareo
plural
  • corectoarelor
Intrare: corector (s.n.)
corector2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corector
  • corectorul
  • corectoru‑
plural
  • corectoare
  • corectoarele
genitiv-dativ singular
  • corector
  • corectorului
plural
  • corectoare
  • corectoarelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

corector, corectorisubstantiv masculin
corectoare, corectoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: prot
    • format_quote A fost angajat corector la o tipografie. DLRLC
etimologie:

corector, corectoaresubstantiv neutru

  • 1. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. DEX '09 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.