CORECTOR, -OARE, corectori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. (În forma accentuată corector) Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corector] – Din fr. correcteur, lat. corrector.

corector, ~oare [At: LTR / A și: ~rector / Pl: ~i, ~oare / E: fr correcteur, lat corrector] 1 smf Persoană care face corectură (1) la o publicație. 2 sn (Teh) Aparat automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora.

CORECTOR, -OARE, corectori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie. 2. S. n. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea funcționării acestora. [Acc. și: corector] – Din fr. correcteur, lat. corrector.

CORECTOR, -OARE, corectori-oare, s. m. și f. Persoană însărcinată cu însemnarea și îndreptarea greșelilor de tipar pe o tipăritură provizorie, pe o corectură. A fost angajat corector la o tipografie. – Accentuat și: corector.

CORECTOR, -OARE s.m. și f. Cel care face corectura la o carte, la o publicație etc. // s.n. Aparat automat destinat să modifice într-un sens definit modul de funcționare al unui sistem tehnic. [Cf. fr. correcteur].

CORECTOR¹, -OARE s. m. f. cel care face corectura (1). (< fr. correcteur, lat. corrector)

*corectór, -oáre s. (lat. corrector). Îndreptător (maĭ ales al greșelilor de tipar).

corectoare s. f., g.-d. art. corectoarei; pl. corectoare

corectoare s. f., g.-d. art. corectoarei; pl. corectoare

corectoare s. f., g.-d. art. corectoarei; pl. corectoare