corciogar sm vz cârciogar

CORCIOGAR s. m. v. cîrciogar.

CORCIOGAR s.m. v. cîrcioagar.

corcĭogár, V. cîrcĭogar.

cârciobar sm vz cârciogar

cârciocar sm vz cârciogar

cârciogar sm [At: ALECSANDRI, T. 840 / V: ~obar, ~car, ~ciubar, cor~ / Pl: ~i / E: cârciog + -ar] (Reg) 1 Om căruia îi plac cearta, procesele. 2 Om care găsește o obiecție la orice Si: cârciobaș (1), cârciobov (1), cârcotaș. 3 (Înv) Apărător la judecătorii Si: cârciobaș (2), cârciobov (2).

cârciubar sm vz cârciogar

CÎRCIOCAR, CÎRCIOGAR sm. Mold. Bucov. Advocat care umblă cu șicane, cu cîrciocuri, cîrcotaș: Hoțu de Pepelea îi cîrciogar de frunte (ALECS.).

CÎRCIOCAR s. m. v. cîrciogar.

CÎRCIOGAR, cîrciogari, s. m. Om care caută cîrcioguri, ceartă; cîrcotaș. (în forma cîrciocar) Hoțu de Pepelea îi cîrciocar de frunte. ALECSANDRI, T. 840. – Variante: cîrciocar, corciogar, (CREANGĂ, A. 150) s. m.

CÎRCIOCAR s. m. v. cîrciogar.

cârciocar m. cel ce caută subtilități advocățești: e cârciocar de frunte AL.

cîrcĭobár, -gár și -cár m. (d. cîrcĭob). Fam. Chițibușar, șicanator. Adj. Un avocat cîrcĭogar, o femeĭe cîrcĭogară saŭ -ăreasă.

!cârciocar (reg.) s. m., pl. cârciocari

cârciogar (reg.) s. m., pl. cârciogari

cârciogar s. m., pl. cârciogari

cîrciogar

CÂRCIOGAR adj., s. v. arțăgos, certăreț, cârcotaș, gâlcevitor, scandalagiu, șicanator.

cîrciogar adj., s. v. ARȚĂGOS. CERTĂREȚ. CÎRCOTAȘ. GÎLCEVITOR. SCANDALAGIU. ȘICANATOR.