2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CURATOR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator.

CURATOR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator.

curator sm [At: (a. 1780) BUL. COM. IST. II, 215 / A și: (reg) ~rat~ / V: cor~, (pop) coratăr, (înv) ~e / Pl: ~i / E: fr curateur, lat curator] 1 (Înv) Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. 2 (Reg) Epitrop al bisericii.

CURATOR, curatori, s. m. Persoană însărcinată cu o curatelă. V. tutor, epitrop. Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264.

CURATOR s.m. Cel însărcinat cu o curatelă. [< lat. curator, cf. fr. curateur].

CURATOR s. m. 1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă. 2. cel care lichidează o firmă falimentară. 3. administrator al unei case memoriale. (< fr. curateur, lat. curator)

curator s. m. Îngrijitor, responsabil [al unei case memoriale] ◊ Curatorul casei memoriale îmi spune cu bucurie [...]” R.lit. 28 II 85 p. 24 (DN, DEX, DN3 – alt sens)

CURATOR ~i m. Persoană care are anumite obligații, stabilite prin curatelă, față de cineva. /<fr. curateur, lat. curator

curator m. cel numit de justiție a supraveghia interesele unui minor emancipat, a administra averea unui major declarat incapabil sau a purta grijă de o moștenire vacantă.

*curatór, -oáre s. (lat. curator, d. curare, a îngriji. V. procurator). Jur. Persoană pusă de lege să administreze averea și interesele unuĭ major incapabil saŭ unuĭ minor emancipat. V. tutor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

corator, s.m. – v. curator („administrator la biserică”).

curator, curatori, (corator), s.m. – (bis.) Persoană care administrează fondurile bisericii: „Când scara a fost gata, se pun ei, doi curatori la un capăt, doi la celălalt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 262). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corator. – Lat. curator „funcționar care supraveghează” < lat. curare „a îngriji” (Scriban); fr. curateur, lat. curator (DEX, MDA).

Intrare: corator
corator
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: curator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curator
  • curatorul
  • curatoru‑
plural
  • curatori
  • curatorii
genitiv-dativ singular
  • curator
  • curatorului
plural
  • curatori
  • curatorilor
vocativ singular
  • curatorule
  • curatore
plural
  • curatorilor
coratăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
curatore
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
corător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

curator, curatorisubstantiv masculin

  • 1. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264. DLRLC
  • 2. Cel care lichidează o firmă falimentară. MDN '00
  • 3. Administrator al unei case memoriale. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.