coptătură sf [At: RETEGANUL, P. V, 22 / Pl: ~ri / E: copt + -ură] (Reg) 1 Cocătură. 2 (Îds) Bubă coaptă.

coptătură (reg.) s. f., g.-d. art. coptăturii; pl. coptături

coptătură (reg.) s. f., g.-d. art. coptăturii; pl. coptături

coptătură s. f., g.-d. art. coptăturii; pl. coptături

coptătúră, coptături, s.f. 1. Pâine coaptă sau, în general, produs de panificație. 2. Cocătură, prăjitură. 3. (med.) Infecție. ■ „Se opărește cu apă sărată sau se pune pe ea frunze de crin ori compresă de pâine amestecată cu unsoare” (Faiciuc, 1998: 100). – Din copt + suf. -ătură (DEX, MDA).

coptătură, coptături, s.f. – 1. (gastr.) Pâine coaptă sau, în general, produs de panificație. 2. Cocătură, prăjitură. 3. (med.) Infecție. „Se opărește cu apă sărată sau se pune pe ea frunze de crin ori compresă de pâine amestecată cu unsoare” (Faiciuc, 1998: 100). – Din copt (< lat. coctus) + suf. -ătură (DEX, MDA).

coptătură, s.f. – (med.) Infecție. „Se opărește cu apă sărată sau se pune pe ea frunze de crin ori compresă de pâine amestecată cu unsoare” (Faiciuc 1998: 100). – Lat. coctura (Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA).