2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

coordonáre sf [At: BUL. OF. (1951), nr 1196, ap. DA / V: (înv) ~din- / Pl: ~nắri / E: coordona] 1 Punere în ordine a părților unui tot. 2 (Grm) Relație de egalitate stabilită în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții, fără ca un element să depindă, din punct de vedere gramatical, de celălalt.

COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unui enunț, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. – V. coordona.

COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona și rezultatul ei. 2. Relație stabilită, în cadrul unei enunțări, între cuvinte, construcții și propoziții care stau pe același plan, fără ca unul dintre elemente să depindă din punct de vedere gramatical de celălalt. [Pr.: co-or-] – V. coordona.

COORDONÁRE, coordonări, s. f. 1. Acțiunea de a coordona; punerea de acord a părților unui tot. Îndrumarea și coordonarea lucrărilor de recoltare, însămînțare și ogorîre... cade în sarcina Ministerului Agriculturii. REZ. HOT. I 269. 2. Raport între două sau mai multe propoziții legate între ele fără ca una să depindă din punct de vedere sintactic de cealaltă sau celelalte.

coordonáre s. f., g.-d. art. coordonắrii; pl. coordonắri

coordonáre s. f. (sil. co-or-) → ordonare

COORDONÁRE s.f. 1. Acțiunea de a coordona. 2. Raport între două sau mai multe propoziții sau părți de propoziție, legate între ele astfel încât una să nu depindă sintactic de cealaltă sau de celelalte; raport între mai multe noțiuni de aceeași specie subordonate aceleiași noțiuni. [Var. coordinare s.f. / < coordona].

COORDONÁRE s. f. 1. acțiunea de a coordona. 2. raport, relație într-un enunț între două sau mai multe propoziții ori părți de propoziție pe același plan gramatical, nedependente una de cealaltă. ◊ raport între mai multe noțiuni de același fel, subordonate aceleiași noțiuni. (< coordona)

COORDONÁRE ~ări f. 1) v. A COORDONA. 2) gram. Relație stabilită între propoziții sau părți de propoziție legate între ele, fără ca una să depindă de alta din punct de vedere sintactic. /v. a coordona

coordoná vt [At: GHEREA, ST. CR. II, 51 / V: (înv) ~diná / Pzi: ~néz / E: fr coordonner] 1 A pune de acord părțile unui tot. 2 A îndruma unitar mai multe acțiuni cu același scop.

COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. – Din fr. coordonner.

COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. [Pr.: co-or-] – Din fr. coordonner.

COORDONÁ, coordonez, vb. I. Tranz. A pune de acord părțile unui tot, a îndruma în sens unitar o serie de activități desfășurate în vederea aceluiași scop. Creșterea continuă a schimbului de mărfuri între țările lagărului democratic, trecerea la acorduri economice de lungă durată, noile forme de colaborare economică între țările acestui lagăr, putința de a coordona planurile lor și îndeosebi uriașul ajutor acordat de Uniunea Sovietică tuturor celorlalte țări ale lagărului democratic, toate acestea joacă un rol de însemnătate deosebită în dezvoltarea economică a țărilor democratice. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 16.

coordoná (a ~) vb., ind. prez. 3 coordoneáză

coordoná vb. (sil. co-or-), ind. prez. 1 sg. coordonéz, 3 sg. și pl. coordoneáză

COORDONÁ vb. I. tr. A pune de acord, a aranja părțile unui tot potrivit anumitor relații sau unui anumit scop. [Pron. co-or-, p.i. -nez, var. coordina vb. I. / < fr. coordonner, cf. it. coordinare].

COORDONÁ vb. tr. a pune de acord părțile unui tot; a îndruma în sens unitar o serie de activități. (< fr. coordonner)

A COORDONÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A pune de acord în vederea obținerii unui ansamblu coerent. 2) (activități, acțiuni) A orienta pentru a obține rezultatul scontat. [Sil. co-or-] /<fr. coordoner

coordonà v. a pune în ordine, a dispune după anumite raporturi.

*coordinațiúne f. (lat. coordinatio. V. subord-). Acțiunea de a coordona: leziunile creĭeruluĭ mic împedecă [!], în general, coordinațiunea mișcărilor voluntare. Lucru coordonat: îndemanatică [!] coordinațiune. – Și -áție și -áre.

Intrare: coordona
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) coordona coordonare coordonat coordonând singular plural
coordonea coordonați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) coordonez (să) coordonez coordonam coordonai coordonasem
a II-a (tu) coordonezi (să) coordonezi coordonai coordonași coordonaseși
a III-a (el, ea) coordonea (să) coordoneze coordona coordonă coordonase
plural I (noi) coordonăm (să) coordonăm coordonam coordonarăm coordonaserăm, coordonasem*
a II-a (voi) coordonați (să) coordonați coordonați coordonarăți coordonaserăți, coordonaseți*
a III-a (ei, ele) coordonea (să) coordoneze coordonau coordona coordonaseră
Intrare: coordonare
coordonare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coordonare coordonarea
plural coordonări coordonările
genitiv-dativ singular coordonări coordonării
plural coordonări coordonărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)