opțiuni
  • info
2 intrări
17 definiții

Explicative DEX

CONVOLUT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus.

CONVOLUT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din fr. convoluté, lat. convolutus.

CONVOLUȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [Var.: convoluțiune s. f.] – Din fr. convolution.

CONVOLUȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [Var.: convoluțiune s. f.] – Din fr. convolution.

CONVOLUȚIUNE s. f. v. convoluție.

CONVOLUȚIUNE s. f. v. convoluție.

convolut2, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~uți, ~e / E: fr convolute, lat convolutus] 1 (D. organe) Răsucit în formă de cornet. 2 Răsucit spre el însuși.

convoluție sf [At: DN3 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr convolution] 1 Întoarcere. 2 Răsucire.

convoluțiune sf vz convoluție

CONVOLUT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) Răsucit în formă de cornet sau sul. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. [< fr. convoluté, lat. convolutus].

CONVOLUȚIE s.f. Întoarcere, răsucire. [Var. convoluțiune s.f. / cf. fr. convolution].

CONVOLUȚIUNE s.f. v. convoluție.

CONVOLUT2, -Ă adj. 1. (bot.; despre organe) cu marginile răsucite în formă de cornet. 2. întors asupra lui însuși. (<fr. convoluté, lat. convolutus)

CONVOLUȚIE s. f. 1. întoarcere, răsucire. 2. (mat.) funcție de compunere a două funcții de repartiție, care conduce la o nouă funcție de repartiție. (<fr. convolution)

Ortografice DOOM

convolut1 adj. m., pl. convoluți; f. convolută, pl. convolute

convoluție (desp. -ți-e) s. f., art. convoluția (desp. -ți-a), g.-d. art. convoluției; pl. convoluții, art. convoluțiile (desp. -ți-i-) corectat(ă)

convolut1 adj. m., pl. convoluți; f. convolută, pl. convolute

convoluție (-ți-e) s. f., art. convoluția (-ți-a), g.-d. art. convoluției; pl. convoluții, art. convoluțiile (-ți-i-)

convolut adj. m., pl. convoluți; f. sg. convolută, pl. convolute

convoluție s. f. (sil. -ți-e), art. convoluția (sil. -ți-a), g.-d. art. convoluției; pl. convoluții, art. convoluțiile (sil. -ți-i-)

Intrare: convolut (adj.)
convolut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convolut
  • convolutul
  • convolutu‑
  • convolută
  • convoluta
plural
  • convoluți
  • convoluții
  • convolute
  • convolutele
genitiv-dativ singular
  • convolut
  • convolutului
  • convolute
  • convolutei
plural
  • convoluți
  • convoluților
  • convolute
  • convolutelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: convoluție
convoluție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convoluție
  • convoluția
plural
  • convoluții
  • convoluțiile
genitiv-dativ singular
  • convoluții
  • convoluției
plural
  • convoluții
  • convoluțiilor
vocativ singular —
plural —
convoluțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convoluțiune
  • convoluțiunea
plural
  • convoluțiuni
  • convoluțiunile
genitiv-dativ singular
  • convoluțiuni
  • convoluțiunii
plural
  • convoluțiuni
  • convoluțiunilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

convolut, convolutăadjectiv

  • 1. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Răsucit, întors asupra lui însuși. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

convoluție, convoluțiisubstantiv feminin

  • 1. Răsucire, întoarcere. DEX '09 DN
    sinonime: răsucire întoarcere
  • 2. matematică Funcție de compunere a două funcții de repartiție, care conduce la o nouă funcție de repartiție. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.