9 definiții pentru convocațiune convocație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

convocațiune sf [At: COD. ȚIV. V. / V: ~cație / Pl: ~ni / E: fr convocation] (Înv) 1-2 Convocare (1-2).

CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis.

CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Rar) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis.

CONVOCAȚIÚNE s.f. Convocare. [Cf. lat. convocatio, fr. convocation].

CONVOCAȚIÚNE s. f. convocare. (< fr. convocation, lat. convocatio)

*convocațiúne f. (lat. convocátio, -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a convoca. Hîrtie care conține o convocare: a primi o convocațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.

convocație sf vz convocațiune


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni

convocațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúni

Intrare: convocațiune
convocațiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convocațiune
  • convocațiunea
plural
  • convocațiuni
  • convocațiunile
genitiv-dativ singular
  • convocațiuni
  • convocațiunii
plural
  • convocațiuni
  • convocațiunilor
vocativ singular
plural
convocație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convocație
  • convocația
plural
  • convocații
  • convocațiile
genitiv-dativ singular
  • convocații
  • convocației
plural
  • convocații
  • convocațiilor
vocativ singular
plural

convocațiune convocație

etimologie: