CONVALESCÉNȚĂ s. f. Perioadă prin care trece un bolnav după vindecare până la însănătoșirea deplină; întremare. – Din fr. convalescence, lat. convalescentia.

convalescență sf [At: CARAGIALE, O. VII, 166 / Pl: ~țe / E: fr convalescence, lat convalescentia] Perioadă prin care trece un bolnav după boală, până la însănătoșirea deplină Si: întremare.

CONVALESCÉNȚĂ s. f. Perioadă de tranziție prin care trece un bolnav după vindecare până la însănătoșirea deplină; întremare. – Din fr. convalescence, lat. convalescentia.

CONVALESCÉNȚĂ s. f. Perioadă de tranziție între o boală (acută) vindecată și însănătoșirea completă; întremare. O învățasem în timpul convalescenței un cîntec, care a avut un rol însemnat în legăturile noastre de mai tîrziu. IBRĂILEANU, A. 20. Rog ține-mă în curent cu progresele convalescenței pacienților noștri. CARAGIALE, O. VII 166.

CONVALESCÉNȚĂ s.f. Perioada de tranziție între momentul vindecării și însănătoșirea deplină; întremare. [Cf. fr. convalescence, lat. convalescentia].

CONVALESCÉNȚĂ s. f. perioadă de tranziție între momentul vindecării unei boli și însănătoșirea deplină. (< fr. convalescence, lat. convalescentia)

CONVALESCÉNȚĂ f. Perioadă de tranziție între starea activă și revenirea la sănătate. Bolnav în ~. A intra în ~. [G.-D. convalescenței] /<fr. convalescence, lat. convalescentia

convalescență f. starea unei persoane care se întremează.

*convalescénță f., pl. e (lat. convalescentia). Starea celuĭ care se scoală după boală.

convalescénță s. f., g.-d. art. convalescénței

convalescénță s. f., g.-d. art. convalescénței

CONVALESCÉNȚĂ s. (MED.) (înv.) reconvalescență. (Bolnav aflat în ~.)

CONVALESCENȚĂ s. (MED.) (înv.) reconvalescență. (Bolnav aflat în ~.)