12 definiții pentru contrarietate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contrarietate sf [At: MDA ms / P: ~ri-e~ / Pl: ~tăți / E: fr contrariété] 1 Raport de opoziție între două lucruri contrarii. 2 Fapt care contrariază. 3 Împotrivire. 4 Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, contrazicere. 5 (Log) Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți.

CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.

CONTRARIETÁTE s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.

CONTRARIETÁTE s. f. 1. Stare de nemulțumire, de supărare, de surprindere neplăcută provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. (Logică, în expr.) Raport de contrarietate = raport de opoziție între noțiuni contrare.

CONTRARIETÁTE s.f. Nemulțumire, surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. ◊ (Log.) Raport de contrarietate = raport între națiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate, amândouă în favoarea unei a treia. [Cf. fr. contrariété].

CONTRARIETÁTE s. f. 1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. 2. (log.) raport între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia. (< fr. contrariété)

CONTRARIETÁTE f. 1) Sentiment de nemulțumire provocat de o contrazicere, de o atitudine neașteptată și nedorită. 2) log. Raport între două noțiuni, care se exclud reciproc. [Sil. -ri-e-] /<fr. contrariété

contrarietate f. 1. opozițiune între lucruri contrare: contrarietatea gusturilor; 2. ceea ce contrariază și efectul său: piedică, ciudă, necaz.

*contrarietáte f. (lat. cóntrarietas, -átis). Obstacul, pedică: a suferi marĭ contrarietățĭ. Nepotrivire: contrarietate de gusturĭ. Plictiseală, nemulțămire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți

contrarietáte s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrarietății

Intrare: contrarietate
contrarietate substantiv feminin
  • silabație: -ri-e-
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrarietate
  • contrarietatea
plural
  • contrarietăți
  • contrarietățile
genitiv-dativ singular
  • contrarietăți
  • contrarietății
plural
  • contrarietăți
  • contrarietăților
vocativ singular
plural

contrarietate

  • 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: nemulțumire
  • 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: