2 intrări

5 definiții

contrapúne vt [At: DEX / Pzi: contrapún / E: contra3 + pune] (Rar) A opune.

CONTRAPÚNE, contrapún, vb. III. Tranz. (Rar) A opune. – Contra1- + pune.

CONTRAPÚNE, contrapún, vb. III. Tranz. (Rar) A opune. – Contra1- + pune.

A CONTRAPÚNE contrapún tranz. (ființe, lucruri, acțiuni etc.) A pune față în față (pentru a evidenția deosebirea dintre ele, pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a opune. /contra- + a pune

Intrare: contrapune
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) contrapune contrapunere contrapus contrapunând singular plural
contrapune contrapuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) contrapun (să) contrapun contrapuneam contrapusei contrapusesem
a II-a (tu) contrapui (să) contrapui contrapuneai contrapuseși contrapuseseși
a III-a (el, ea) contrapune (să) contrapună, contrapuie contrapunea contrapuse contrapusese
plural I (noi) contrapunem (să) contrapunem contrapuneam contrapuserăm contrapuseserăm, contrapusesem*
a II-a (voi) contrapuneți (să) contrapuneți contrapuneați contrapuserăți contrapuseserăți, contrapuseseți*
a III-a (ei, ele) contrapun (să) contrapună, contrapuie contrapuneau contrapuseră contrapuseseră
Intrare: contrapus
contrapus participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contrapus contrapusul contrapu contrapusa
plural contrapuși contrapușii contrapuse contrapusele
genitiv-dativ singular contrapus contrapusului contrapuse contrapusei
plural contrapuși contrapușilor contrapuse contrapuselor
vocativ singular
plural
contrapunere infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contrapunere contrapunerea
plural contrapuneri contrapunerile
genitiv-dativ singular contrapuneri contrapunerii
plural contrapuneri contrapunerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)