contralovitúră sf [At: CONTEMP., Seria II, 1951, nr 223 / Pl: ~ri / E: contra³ + lovitură după fr contrecoup] Contraatac (1).

CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra¹- + lovitură (după fr. contrecoup).

CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă în timpul apărării, executată de forțe militare importante, cu scopul nimicirii inamicului și al restabilirii apărării. – Contra¹- + lovitură (după fr. contrecoup).

CONTRALOVITÚRĂ, contralovituri, s. f. Ripostă ofensivă în timpul apăr arii, executată cu forțe mari (mai multe divizii), cu scopul de a distruge o grupare importantă de forțe inamice pătrunse în adîncimea dispozitivului apărării și de a restabili astfel integritatea pozițiilor de apărare.

CONTRALOVITÚRĂ s.f. (Mil.) Lovitură de răspuns în timpul apărării făcută cu forțe mari, pentru a distruge forțele inamice pătrunse în dispozitivul de apărare. [< contra + lovitură, după fr. contre-coup].

CONTRALOVITÚRĂ s. f. ripostă ofensivă în cadrul apărării, executată de o mare unitate operativă pentru a distruge forțele inamice pătrunse în dispozitivul de apărare. (după fr. contre-coup)

CONTRALOVITÚRĂ ~i f. mil. Respingere a ofensivei inamicului pentru restabilirea pozițiilor inițiale. /contra- + lovitură

contralovitură f. 1. repercutarea unui corp asupra altuia; 2. fig. eveniment ce rezultă indirect dintr’altul.

*contralovitúră f. (după fr. contre-coup). Repercusiunea unuĭ corp asupra altuĭa. Fig. Eveniment care e rezultatu altuĭa.

contralovitúră s. f., g.-d. art. contralovitúrii; pl. contralovitúri

contralovitúră s. f. → lovitură

contralovitură