contențență sf vz continență

continent², ~ă a [At: DEX² / Pl: ~nți, ~e / E: fr continent] (Rar) Care trăiește în continență Si: abstinent, cast.

continență sf [At: DOSOFTEI, V. S. 137/1 / V: ~ten~, ~tenin~, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr continence, lat continentia] (Frm) 1 Abstinență. 2 Cumpătare.

continință sf vz continență

CONTENINȚĂ s.f. v. continență.

CONTINENT, -Ă adj. (Rar) Care trăiește în continență; stăpînit; cast. [< fr. continent, cf. lat. continens – care se stăpînește].

CONTINENȚĂ s.f. (Rar) Stăpînire a poftelor trupești; abstinență; cumpătare. ♦ Reținere. [Var. contenință s.f. / cf. it. continenza, lat. continentia].

CONTINENT², -Ă adj. care trăiește în continență; abstinent. (< fr. continent)

CONTINENȚĂ s. f. abstinență; cumpătare. ◊ reținere. (< fr. continence, lat. continentia)

CONTINENȚĂ ~e f. livr. Autoimpunere a unor anumite restricții; înfrânare a dorințelor în virtutea unor principii; abstinență. /<fr. continence, lat. continentia

contenență f. reținere, rezervă: cu contenență CAR.

continență f. castitate perfectă.

contenínță și conteníre f. Vechĭ. Rezervă, înfrînare, moderațiune, cumpătare: cu mare contenire. – Și cu-.

*continénță f., pl. e (lat. continentia. V. abstinénță). Cumpăt, măsură. Castitate.

continență (rar) s. f., g.-d. art. continenței; pl. continențe

+stat-continent s. n., art. statul-continent; pl. state-continent

continență (rar) s. f., g.-d. art. continenței; pl. continențe

continență s. f., g.-d. art. continenței; pl. continențe

CONTINENȚĂ s. v. abstinență, chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înfrânare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, reținere, socoteală, socotință, tact.

continență s. v. ABSTINENȚĂ. CHIBZUIALĂ. CHIBZUINȚĂ. CHIBZUIRE. CUMINȚENIE. CUMPĂT. CUMPĂTARE. ÎNFRÎNARE. ÎNȚELEPCIUNE. JUDECATĂ. MĂSURĂ. MINTE. MODERAȚIE. RAȚIUNE. REȚINERE. SOCOTEALĂ. SOCOTINȚĂ. TACT.