CONTIGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Înrudit sau unit cu ceva; apropiat de ceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus.

contiguu, ~uă a [At: DA ms / P: ~gu-u / Pl: ~gui, ~gue / E: fr contigu, lat contiguus] (Liv) 1 Care se unește cu ceva. 2 Care are elemente apropiate sau comune cu ceva.

CONTIGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Care se leagă, se înrudește, se unește cu ceva, care are elemente apropiate, comune cu altceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus.

CONTIGUU, -Ă, contigui, -e, adj. (Franțuzism rar) Care se leagă, se alipește de ceva, care are elemente comune cu altceva.

CONTIGUU, -UĂ adj. Legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva; alăturat. [Pron. -gu-u. / cf. fr. contigu, it. contiguo, lat. contiguus].

CONTIGUU, -UĂ adj. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva. (< fr. contigu, lat. contiguus)

CONTIGUU ~ă (~i, ~e) livr. Care are puncte de contact cu altceva; adiacent; conex. [Sil. -gu-u] /<fr. contigu, lat. contiguus

*contíguŭ, -ă adj. (lat. con-tiguus, d. tángere, at-tíngere, a atinge. V. contact). Care atinge, vecin, alăturat: cameră contiguă alteĭa saŭ cu alta. Adv. Alăturea.

!contiguu (livr.) [guu pron. guŭ] (desp. -guu)/contiguu [guu pron. guu] (desp. -gu-u) adj. m., pl. contigui (desp. -gui); f. contiguă (desp. -gu-ă), pl. contigue (desp. -gu-e)

contiguu (livr.) (-gu-u-) adj. m., pl. contigui (-gui); f. contiguă (-gu-ă), pl. contigue (-gu-e)

contiguu adj. m. (sil. -gu-u), pl. contigui; f. sg. contiguă (sil. -gu-ă), pl. contigue (sil. -gu-e)

contiguu

CONTIGUU adj. adiacent.

CONTIGUU adj. adiacent.