CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

contestat², ~ă a [At: MAIORESCU, D. 118 / Pl: ~ați, ~e / E: contesta] 1 Negat. 2 Dezbătut. 3 Disputat.

contestat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: contesta] 1-3 Contestare (1-3).

contestație sf [At: RUSSO, S. 72/ V: ~iune / P: ~ii / E: fr contestation] 1 Contestare (1). 2 Împotrivire. 3 Ceartă. 4 Dezbatere. 5 Procedeu prin care o persoană se opune la executarea unei hotărâri judecătorești sau prin care se cere anularea acesteia. 6 (Ccr) Act întocmit în acest scop. 7 Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale, sau considerate nedrepte, comise de către un organ ierarhic inferior, prin care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective.

* CONTESTAȚIUNE, * CONTESTAȚIE sf. 1 Faptul de a contesta; nerecunoașterea unui drept; tăgăduire ¶ 2 ⚖️ Price, desbatere (înaintea justiției), dispută: cînd ajunseră la movilă, unde era locul în contestație, îl aștepta jumătate satul (D.-ZAMF.) ¶ 3 ⚖️ Întîmpinare ce se poate face la punerea în executare a unei sentințe judecătorești: a face ~ [fr.].

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. (De obicei în legătură cu verbul «a face» sau, mai rar, «a introduce») Cerere de anulare a executării unei hotărîri (judecătorești) pentru vicii de formă. A introdus contestație la tribunal. ▭ Contestațiile procurorului și părților interesate, în contra dispozițiunilor luate de președinte, sînt de competența aceluiași tribunal. B. O. 1953, 96. – Pronunțat: -ți-e.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri (judecătorești) nelegale sau netemeinice; (concr.) act întocmit în acest scop. – Fr. contestation (lat. lit. contestatio, -onis).

CONTESTAȚIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărîri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen. -iei, var. contestațiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].

CONTESTAȚIUNE s.f. v. contestație.

CONTESTAȚIE s. f. plângere, obiecție scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătorești. ◊ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (< fr. contestation, lat. contestatio)

CONTESTAȚIE ~i f. Plângere îndreptată împotriva unei hotărâri. [Art. contestația; G.-D. contestației; Sil. -ți-e] /<fr. contestation, lat. contestatio, ~onis

contestați(un)e f. 1. fapta de a contesta: contestațiune judiciară; 2. lucru contestat: dispută, desbatere.

*contestațiúne f. (lat. contestátio, -ónis). Acțiunea de a contesta, dispută, ceartă. – Și -áție.

contestație (desp. -ți-e) s. f., art. contestația (desp. -ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (desp. -ți-i-)

contestație (-ți-e) s. f., art. contestația (-ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (-ți-i-)

contestație s. f. (sil. -ți-e), art. contestația (sil. -ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (sil. -ți-i-)

contestație

CONTESTAT adj. v. controversat.

CONTESTAȚIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)

CONTESTAȚIE s. ( JUR.) întîmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)