14 definiții pentru contestație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contestație sf [At: RUSSO, S. 72/ V: ~iune / P: ~ii / E: fr contestation] 1 Contestare (1). 2 Împotrivire. 3 Ceartă. 4 Dezbatere. 5 Procedeu prin care o persoană se opune la executarea unei hotărâri judecătorești sau prin care se cere anularea acesteia. 6 (Ccr) Act întocmit în acest scop. 7 Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale, sau considerate nedrepte, comise de către un organ ierarhic inferior, prin care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective.

CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. (De obicei în legătură cu verbul «a face» sau, mai rar, «a introduce») Cerere de anulare a executării unei hotărîri (judecătorești) pentru vicii de formă. A introdus contestație la tribunal.Contestațiile procurorului și părților interesate, în contra dispozițiunilor luate de președinte, sînt de competența aceluiași tribunal. B. O. 1953, 96. – Pronunțat: -ți-e.

CONTESTÁȚIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărâri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen. -iei, var. contestațiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].

CONTESTÁȚIE s. f. plângere, obiecție scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătorești. ◊ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (< fr. contestation, lat. contestatio)

CONTESTÁȚIE ~i f. Plângere îndreptată împotriva unei hotărâri. [Art. contestația; G.-D. contestației; Sil. -ți-e] /<fr. contestation, lat. contestatio, ~onis

contestați(un)e f. 1. fapta de a contesta: contestațiune judiciară; 2. lucru contestat: dispută, desbatere.

*contestațiúne f. (lat. contestátio, -ónis). Acțiunea de a contesta, dispută, ceartă. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contestáție (-ți-e) s. f., art. contestáția (-ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (-ți-i-)

contestáție s. f. (sil. -ți-e), art. contestáția (sil. -ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTESTÁȚIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)

CONTESTAȚIE s. ( JUR.) întîmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)

Intrare: contestație
contestație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contestație
  • contestația
plural
  • contestații
  • contestațiile
genitiv-dativ singular
  • contestații
  • contestației
plural
  • contestații
  • contestațiilor
vocativ singular
plural