13 definiții pentru constitutiv


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

constitutiv, ~ă a [At: EMINESCU, N. 84 / Pl: ~i, ~e / E: fr constitutif] 1 Care intră în alcătuirea unui lucru. 2 Care reprezintă un element esențial din structura unui lucru.

CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru; alcătuitor. – Din fr. constitutif.

CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră în compunerea unui lucru, care reprezintă un element esențial din structura lui; alcătuitor. – Din fr. constitutif.

CONSTITUTÍV, -Ă, constitutivi, -e, adj. Care intră în compunerea unui lucru, reprezintă un element important din structura lui, face parte din esența lui. Meritele nepieritoare ale lui Engels în «Anti-Duhring» constau în dezvoltarea strălucită într-o formă sistematică a celor trei părți constitutive ale marxismului-filozofia, economia politică și socialismul. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 2/1. Natura intră ca element constitutiv în multe din poeziile lui Coșbuc. GHEREA, ST. CR. III 296.

CONSTITUTÍV, -Ă adj. Care intră în componența unui lucru, care reprezintă un element esențial în structura lui. [< fr. constitutif].

CONSTITUTÍV, -Ă adj. care intră în componența unui lucru, care reprezintă un element esențial în structura lui; constituent. (< fr. constitutif)

CONSTITUTÍV ~ă (~i, ~e) Care constituie un întreg. Elemente ~e. <fr. constitutif

constitutiv a. ce servă de fundament, de bază esențială unui lucru.

*constitutív, -ă adj. (d. lat. constitutus[1], constituit, cu sufixu -iv; fr. -tif). Care servește la constituirea unuĭ lucru: părțile constitutive ale unuĭ lucru. corectată

  1. În original, incorect tipărit: constitus LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. constitutívă, pl. constitutíve

constitutív adj. m., pl. constitutívi; f. sg. constitutívă, pl. constitutíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSTITUTÍV adj. 1. v. component. 2. integrant. (Parte ~ din ceva.)

CONSTITUTIV adj. 1. alcătuitor, component, constituent, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunător. (Element ~.) 2. integrant. (Parte ~ din ceva.)

Intrare: constitutiv
constitutiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constitutiv
  • constitutivul
  • constitutivu‑
  • constituti
  • constitutiva
plural
  • constitutivi
  • constitutivii
  • constitutive
  • constitutivele
genitiv-dativ singular
  • constitutiv
  • constitutivului
  • constitutive
  • constitutivei
plural
  • constitutivi
  • constitutivilor
  • constitutive
  • constitutivelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

constitutiv

  • 1. Care intră (ca element esențial) în structura unui lucru.
    exemple
    • Meritele nepieritoare ale lui Engels în «Anti-Dühring» constau în dezvoltarea strălucită într-o formă sistematică a celor trei părți constitutive ale marxismului – filozofia, economia politică și socialismul. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 360, 2/1.
      surse: DLRLC
    • Natura intră ca element constitutiv în multe din poeziile lui Coșbuc. GHEREA, ST. CR. III 296.
      surse: DLRLC

etimologie: