13 definiții pentru constanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

constánță sf [At: PONI, F. 305 / E: fr constance, lat constantia] 1 Statornicie. 2 Perseverență.

CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia.

CONSTÁNȚĂ s. f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. – Din fr. constance, lat. constantia.

CONSTÁNȚĂ s. f. Statornicie, perseverență.

CONSTÁNȚĂ s.f. Însușirea de a fi constant; statornicie; perseverență. [Cf. fr. constance, lat. constantia].

CONSTÁNȚĂ s. f. însușirea de a fi constant; perseverență. (< fr. constance, lat. constantia)

CONSTÁNȚĂ f. Caracter constant. /<fr. constance, lat. constantia

constanță f. tărie sufletească, stăruință, statornicie.

*constánță f., pl. e (lat. constantia. V. in-, re- și sub-stanță). Statornicie, stabilitate în opiniunĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

constánță s. f., g.-d. art. constánței

constánță s. f., g.-d. art. constánței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSTÁNȚĂ s. 1. invariabilitate, uniformitate. (~ vitezei de deplasare.) 2. invariabilitate, (livr.) imuabilitate. (~ unui fenomen.) 3. v. consecvență.

CONSTANȚĂ s. 1. invariabilitate, uniformitate. (~ vitezei de deplasare.) 2. invariabilitate, (livr.) imuabilitate. (~ unui fenomen.) 3. consecvență, stabilitate, statornicie. (~ în sentimente.)

Constanță ≠ fluctuație, variație

Intrare: constanță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • constanță
  • constanța
plural
genitiv-dativ singular
  • constanțe
  • constanței
plural
vocativ singular
plural

constanță

etimologie: