13 definiții pentru consonant


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

consonánt2, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / V: ~sun~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat consonans, -tis, fr consonant] 1 (Muz; d. acorduri) Care este format din consonanțe Si: armonios. 2 (D. cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt.

consonánt1 sn vz consonantă

CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri, în opoziție cu disonant) Care e format din consonanțe; armonios.

CONSONÁNT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonanțe; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminație asemănătoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].

CONSONÁNT, -Ă adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonanțe; armonios. ◊ (despre cuvinte) care au o terminație asemănătoare. (< fr. consonant, lat. consonans)

CONSONÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre acorduri) Care produce consonanțe; format din consonanțe; armonios. Acord ~. Interval ~. Fraze ~te. 2) (despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. /<lat. consonans, ~ntis, fr. consonant

*consonánt, -ă adj. (lat. cónsonans, -ántis, care sună împreună. V. disonant). Format din consonanțe: acord consonant, cuvinte consonante. S. f., pl. e. Gram. Literă care nu se poate pronunța de cît în unire c’o vocală, ca b, d, n, v ș. a. – Și consoană, f., pl. e (fr. consonne, d. lat. cónsona).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consonánt adj. m., pl. consonánți; f. consonántă, pl. consonánte

consonánt adj. m., pl. consonánți; f. sg. consonántă, pl. consonánte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSONÁNT adj. (MUZ.) armonios. (Acord ~.)

CONSONANT adj. (MUZ.) armonios. (Acord ~.)

Intrare: consonant
consonant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consonant
  • consonantul
  • consonantu‑
  • consonantă
  • consonanta
plural
  • consonanți
  • consonanții
  • consonante
  • consonantele
genitiv-dativ singular
  • consonant
  • consonantului
  • consonante
  • consonantei
plural
  • consonanți
  • consonanților
  • consonante
  • consonantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)