2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

consolá [At: GHICA, S. 159 / Pzi: ~lez / E: fr consoler, lat consolare] 1-2 vtr A(-și) alina necazul, suferința, durerea etc. Și: a mângâia. 3 vr A se împăca cu ceva.

CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare.

CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) alina, a(-și) ușura durerea, necazul, întristarea; a (se) mângâia (sufletește). – Din fr. consoler, lat. consolare.

CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. A alina, a ușura durerea, necazul, întristarea cuiva; a mîngîia. Cînd erau mai consolați... muri fratele cel mai măre. RETEGANUL, P. IV 63. Ca să-l consoleze, i-a zis că îndată ce se va însănătoși, îl va trimite... să studieze. GHICA, S. 159.

consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză

consolá vb., ind. prez. 1 sg. consoléz, 3 sg. și pl. consoleáză

CONSOLÁ vb. a (se) alina, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, a (se) mângâia, (grecism înv.) a (se) parigorisi. (Încerca să-l ~ pentru pierderea suferită.)

CONSOLÁ vb. I. tr., refl. A(-și) alina, a(-și) mângâia durerea, necazul etc. [< fr. consoler, cf. it. consolare, lat. consolari].

CONSOLÁ vb. tr., refl. a(-și) alina, a(-și) mângâia durerea, necazul, întristarea. (< fr. consoler, lat. consolari)

A SE CONSOLÁ mă ~éz intranz. A-și alina o durere sufletească; a se mângâia sufletește. /<fr. se consoler, lat. consolari

A CONSOLÁ ~éz tranz. A face să se consoleze. /<fr. consoler, lat. consolari

consolà v. 1. a mângâia, a alina întristarea sau durerea cuiva; 2. a se mângâia ușor.

consólă sf [At: IORGA, C. I. 17 / Pl: ~le / E: fr console] 1 Mobilă în formă de policioară sau de măsuță, rezemată de perete, pe care se așază vaze, statuete etc. 2 Element arhitectural ornamental de lemn, de piatră etc. folosit la sprijinirea unei cornișe sau a unui balcon. 3 Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară.

CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console.

CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc. 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc. 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară. – Din fr. console.

CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță, de obicei cu picioarele încovoiate, rezemată de perete și pe care se pun vase, statuete etc. Se întoarse și arătă o consolă și o oglindă, ascunse într-o firidă boltită a peretelui. C. PETRESCU, A. 338. 2. Element arhitectural de lemn, de piatră etc., de obicei ornamentat, care folosește pentru a sprijini o cornișă, un balcon etc.

consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle

consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle

CONSÓLĂ s.f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță cu picioarele încovoiate, sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc. 2. Element arhitectural care sprijină un balcon, o cornișă etc. 3. Element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare într-o construcție. [< fr. console].

CONSÓLĂ s. f. 1. mobilă în formă de policioară sau de măsuță sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc. 2. element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare pentru a susține un balcon, o cornișă etc. 3. dispozitiv metalic care permite prinderea unui aparat de iluminat de tija unui stativ. 4. (inform.) terminal al unui ordinator destinat dialogului om-mașină. (<fr. console)

Intrare: consolă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conso consola
plural console consolele
genitiv-dativ singular console consolei
plural console consolelor
vocativ singular
plural
Intrare: consola
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) consola consolare consolat consolând singular plural
consolea consolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) consolez (să) consolez consolam consolai consolasem
a II-a (tu) consolezi (să) consolezi consolai consolași consolaseși
a III-a (el, ea) consolea (să) consoleze consola consolă consolase
plural I (noi) consolăm (să) consolăm consolam consolarăm consolaserăm, consolasem*
a II-a (voi) consolați (să) consolați consolați consolarăți consolaserăți, consolaseți*
a III-a (ei, ele) consolea (să) consoleze consolau consola consolaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

consolă

  • 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță rezemată de perete și pe care se așază vaze, statuete etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Element arhitectural (ornamental) de lemn, de piatră etc., folosit la sprijinirea unei cornișe, a unui balcon etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 4. Dispozitiv metalic care permite prinderea unui aparat de iluminat de tija unui stativ.
    surse: MDN '00
  • 5. informatică Terminal al unui ordinator destinat dialogului om-mașină.
    surse: MDN '00

etimologie: