consólă sf [At: IORGA, C. I. 17 / Pl: ~le / E: fr console] 1 Mobilă în formă de policioară sau de măsuță, rezemată de perete, pe care se așază vaze, statuete etc. 2 Element arhitectural ornamental de lemn, de piatră etc. folosit la sprijinirea unei cornișe sau a unui balcon. 3 Element de construcție care iese cu unul dintre capete în afara punctului de reazem, având rolul de a suporta o sarcină pe latura orizontală superioară.

CONSÓLĂ, console, s. f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță, de obicei cu picioarele încovoiate, rezemată de perete și pe care se pun vase, statuete etc. Se întoarse și arătă o consolă și o oglindă, ascunse într-o firidă boltită a peretelui. C. PETRESCU, A. 338. 2. Element arhitectural de lemn, de piatră etc., de obicei ornamentat, care folosește pentru a sprijini o cornișă, un balcon etc.

CONSÓLĂ s.f. 1. Mobilă în formă de policioară sau de măsuță cu picioarele încovoiate, sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc. 2. Element arhitectural care sprijină un balcon, o cornișă etc. 3. Element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare într-o construcție. [< fr. console].

CONSÓLĂ s. f. 1. mobilă în formă de policioară sau de măsuță sprijinită de perete, pe care se așază vase, statuete etc. 2. element de construcție, liber la unul dintre capete, care iese în afara punctului său de reazem sau de încastrare pentru a susține un balcon, o cornișă etc. 3. dispozitiv metalic care permite prinderea unui aparat de iluminat de tija unui stativ. 4. (inform.) terminal al unui ordinator destinat dialogului om-mașină. (<fr. console)

CONSÓLĂ ~e f. 1) arhit. Element de construcție cu un capăt ieșit în afara construcției folosit pentru susținerea altor elemente (balcoane, arcade etc.). 2) Poliță sau masă mică rezemată de perete pe care se pune o statuetă, un vas cu flori etc. /<fr. console

consolă f. 1. mobilă de lux, un fel de mescioară pentru flori, vase, etc.; 2. bucată de arhitectură ce sprijină un căprior, balcon, bust.

*consólă f., pl. e (fr. console). Grindeĭ, pĭesă de lemn orizontală perpendiculară pe zid pe care se sprijină streșina ș. a. Mesuță pusă la un părete ca să sprijine o oglindă ș. a.

consola [At: GHICA, S. 159 / Pzi: ~lez / E: fr consoler, lat consolare] 1-2 vtr A(-și) alina necazul, suferința, durerea etc. Si: a mângâia. 3 vr A se împăca cu ceva.

CONSOLÁ, consolez, vb. I. Tranz. A alina, a ușura durerea, necazul, întristarea cuiva; a mîngîia. Cînd erau mai consolați... muri fratele cel mai mare. RETEGANUL, P. IV 63. Ca să-l consoleze, i-a zis că îndată ce se va însănătoși, îl va trimite... să studieze. GHICA, S. 159.

CONSOLÁ vb. I. tr., refl. A(-și) alina, a(-și) mângâia durerea, necazul etc. [< fr. consoler, cf. it. consolare, lat. consolari].

CONSOLÁ vb. tr., refl. a(-și) alina, a(-și) mângâia durerea, necazul, întristarea. (< fr. consoler, lat. consolari)

A SE CONSOLÁ mă ~éz intranz. A-și alina o durere sufletească; a se mângâia sufletește. /<fr. se consoler, lat. consolari

A CONSOLÁ ~éz tranz. A face să se consoleze. /<fr. consoler, lat. consolari

consolà v. 1. a mângâia, a alina întristarea sau durerea cuiva; 2. a se mângâia ușor.

*consoléz v. tr. (lat. consólor, -ári). Mîngîĭ, alin tristeța. V. refl. Mă consolez cu chitara.

consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle

consólă s. f., g.-d. art. consólei; pl. consóle

consolá (a ~) vb., ind. prez. 3 consoleáză