2 intrări

17 definiții

consfințít2, ~ă a [At: MARCOVICI, D. 2/20 / V: (înv) ~sân~ / Pl: ~iți, ~e / E: consfinți] 1 Consacrat. 2 (Rar) Aprobat.

consfințít1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: consfinți] 1-2 Consfințire (1-2). 3 (Nob) Dedicație.

CONSFINȚÍT adj. 1. consacrat, fixat, stabilit, statornicit. (Un obicei ~.) 2. v. consacrat. 3. v. confirmat. 4. v. legalizat.

consfințí vt [At: (a. 1852) URICARIUL IV, 435/16 / V: ~sân- / Pzi: ~țésc / E: con1- + sfinți (după fr consacrer)] 1 A consacra (5). 2 A da un caracter durabil, solid. 3 (Rar) A aproba.

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer).

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer).

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a consacra (2). Proiectul noii constituții, constituția construirii socialismului, consfințește regimul democrat-popular al Republicii Populare Romîne, în care întreaga putere se află în mîna oamenilor muncii de la orașe și sate. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 61. Constituția patriei noastre consfințește deplina egalitate în drepturi pentru toți cei ce muncesc, fără deosebire de rasă sau de naționalitate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2512.

consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă

consfințí vb. → sfinți

CONSFINȚÍ vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. v. legaliza.

CONSFINȚÍ vb. IV. tr. A da un caracter durabil; a stabili; a consacra. [< con- + sfinți, după fr. consacrer].

CONSFINȚÍ vb. tr. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma. (după fr. consacrer)

A CONSFINȚÍ ~ésc tranz. 1) (idei, obiceiuri etc.) A face să intre adânc în uz; a consacra; a încetățeni; a statornici; a înrădăcina; a împământeni. 2) (acte, hotărâri etc.) A recunoaște ca fiind valabil; a valida; a consacra. 3) (relații, atitudini etc.) A face să capete caracter legal; a legaliza; a oficializa. /con- + a sfinți

*consfințésc v. tr. (con- și sfințesc). Consacrez: cuvînt consfințit de uz.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONSFINȚÍT adj. 1. consacrat, fixat, stabilit, statornicit. (Un obicei ~.) 2. consacrat, obișnuit, tradițional, (rar) sacramentál. (Judecătorul a rostit formula ~.) 3. (JUR.) confirmat, consacrat, întărit, ratificat, sancționat, validat. (Lege ~.) 4. (JUR.) legalizat, oficializat. (O legătură ~ prin căsătorie.)

CONSFINȚÍ vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. (JUR.) a legaliza, a oficializa. (Și-au ~ legătura prin căsătorie.)

Intrare: consfinți
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) consfinți consfințire consfințit consfințind singular plural
consfințește consfințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) consfințesc (să) consfințesc consfințeam consfinții consfințisem
a II-a (tu) consfințești (să) consfințești consfințeai consfințiși consfințiseși
a III-a (el, ea) consfințește (să) consfințească consfințea consfinți consfințise
plural I (noi) consfințim (să) consfințim consfințeam consfințirăm consfințiserăm, consfințisem*
a II-a (voi) consfințiți (să) consfințiți consfințeați consfințirăți consfințiserăți, consfințiseți*
a III-a (ei, ele) consfințesc (să) consfințească consfințeau consfinți consfințiseră
Intrare: consfințit
consfințit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular consfințit consfințitul consfinți consfințita
plural consfințiți consfințiții consfințite consfințitele
genitiv-dativ singular consfințit consfințitului consfințite consfințitei
plural consfințiți consfințiților consfințite consfințitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)