2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

consfințire sf [At: I. IONESCU, M. 190 / V: (înv) ~sân~ / Pl: ~ri / E: consfinți] 1 Stabilire Si: consfințit1 (1). 2 Consacrare Si: consfințit1 (2).

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți.

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire, consacrare. – V. consfinți.

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; consacrare.

CONSFINȚÍRE s.f. Acțiunea de a consfinți; consacrare. [< consfinți].

consfinți vt [At: (a. 1852) URICARIUL IV, 435/16 / V: ~sân~ / Pzi: ~țésc / E: con1- + sfinți (după fr consacrer)] 1 A consacra (5). 2 A da un caracter durabil, solid. 3 (Rar) A aproba.

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer).

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinți (după fr. consacrer).

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a consacra (2). Proiectul noii constituții, constituția construirii socialismului, consfințește regimul democrat-popular al Republicii Populare Romîne, în care întreaga putere se află în mîna oamenilor muncii de la orașe și sate. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 61. Constituția patriei noastre consfințește deplina egalitate în drepturi pentru toți cei ce muncesc, fără deosebire de rasă sau de naționalitate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2512.

CONSFINȚÍ vb. IV. tr. A da un caracter durabil; a stabili; a consacra. [< con- + sfinți, după fr. consacrer].

CONSFINȚÍ vb. tr. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma. (după fr. consacrer)

A CONSFINȚÍ ~ésc tranz. 1) (idei, obiceiuri etc.) A face să intre adânc în uz; a consacra; a încetățeni; a statornici; a înrădăcina; a împământeni. 2) (acte, hotărâri etc.) A recunoaște ca fiind valabil; a valida; a consacra. 3) (relații, atitudini etc.) A face să capete caracter legal; a legaliza; a oficializa. /con- + a sfinți

*consfințésc v. tr. (con- și sfințesc). Consacrez: cuvînt consfințit de uz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri

consfințíre s. f. → sfințire

consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă

consfințí vb. → sfinți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSFINȚÍRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. v. confirmare. 3. v. legalizare.

CONSFINȚIRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. (JUR.) confirmare, consacrare, întărire, ratificare, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. unei legi.) 3. (JUR.) legalizare, oficializare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)

CONSFINȚÍ vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. v. legaliza.

CONSFINȚI vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. (JUR.) a legaliza, a oficializa. (Și-au ~ legătura prin căsătorie.)

Intrare: consfințire
consfințire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consfințire
  • consfințirea
plural
  • consfințiri
  • consfințirile
genitiv-dativ singular
  • consfințiri
  • consfințirii
plural
  • consfințiri
  • consfințirilor
vocativ singular
plural
Intrare: consfinți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • consfinți
  • consfințire
  • consfințit
  • consfințitu‑
  • consfințind
  • consfințindu‑
singular plural
  • consfințește
  • consfințiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • consfințesc
(să)
  • consfințesc
  • consfințeam
  • consfinții
  • consfințisem
a II-a (tu)
  • consfințești
(să)
  • consfințești
  • consfințeai
  • consfințiși
  • consfințiseși
a III-a (el, ea)
  • consfințește
(să)
  • consfințească
  • consfințea
  • consfinți
  • consfințise
plural I (noi)
  • consfințim
(să)
  • consfințim
  • consfințeam
  • consfințirăm
  • consfințiserăm
  • consfințisem
a II-a (voi)
  • consfințiți
(să)
  • consfințiți
  • consfințeați
  • consfințirăți
  • consfințiserăți
  • consfințiseți
a III-a (ei, ele)
  • consfințesc
(să)
  • consfințească
  • consfințeau
  • consfinți
  • consfințiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

consfințire

etimologie:

  • vezi consfinți
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

consfinți

  • 1. A da un caracter durabil, solid.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: confirma consacra stabili 2 exemple
    exemple
    • Proiectul noii constituții, constituția construirii socialismului, consfințește regimul democrat-popular al Republicii Populare Romîne, în care întreaga putere se află în mîna oamenilor muncii de la orașe și sate. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 61.
      surse: DLRLC
    • Constituția patriei noastre consfințește deplina egalitate în drepturi pentru toți cei ce muncesc, fără deosebire de rasă sau de naționalitate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2512.
      surse: DLRLC

etimologie: