consfințire sf [At: I. IONESCU, M. 190 / V: (înv) ~sân~ / Pl: ~ri / E: consfinți] 1 Stabilire Si: consfințit¹ (1). 2 Consacrare Si: consfințit¹ (2).

CONSFINȚIRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; consacrare.

CONSFINȚIRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; stabilire.

CONSFINȚIRE s.f. Acțiunea de a consfinți; consacrare. [< consfinți].

consânți v vz consfinți

consânțire sf vz consfințire

consfinți vt [At: (a. 1852) URICARIUL IV, 435/16 / V: ~sân~ / Pzi: ~țesc / E: con¹- + sfinți (după fr consacrer)] 1 A consacra (5). 2 A da un caracter durabil, solid. 3 (Rar) A aproba.

* CONSFINȚI (-țesc) vb. tr. A consacra [con- + sfinți, refăcut după fr. consacrer].

CONSFINȚI, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a consacra (2). Proiectul noii constituții, constituția construirii socialismului, consfințește regimul democrat-popular al Republicii Populare Romîne, în care întreaga putere se află în mîna oamenilor muncii de la orașe și sate. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 61. Constituția patriei noastre consfințește deplina egalitate în drepturi pentru toți cei ce muncesc, fără deosebire de rasă sau de naționalitate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2512.

CONSFINȚI, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili. – Din con¹- + sfinți (după fr. consacrer).

CONSFINȚI vb. IV. tr. A da un caracter durabil; a stabili; a consacra. [< con- + sfinți, după fr. consacrer].

CONSFINȚI vb. tr. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma. (după fr. consacrer)

A CONSFINȚI ~esc tranz. 1) (idei, obiceiuri etc.) A face să intre adânc în uz; a consacra; a încetățeni; a statornici; a înrădăcina; a împământeni. 2) (acte, hotărâri etc.) A recunoaște ca fiind valabil; a valida; a consacra. 3) (relații, atitudini etc.) A face să capete caracter legal; a legaliza; a oficializa. /con- + a sfinți

consfințì v. a consacra.

*consfințésc v. tr. (con- și sfințesc). Consacrez: cuvînt consfințit de uz.

consfințire s. f., g.-d. art. consfințirii; pl. consfințiri

consfințire s. f., g.-d. art. consfințirii; pl. consfințiri

consfințire s. f. → sfințire

consfinți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințesc, 3 sg. consfințește, imperf. 1 consfințeam; conj. prez. 1 sg. să consfințesc, 3 să consfințească

consfinți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințesc, imperf. 3 sg. consfințea; conj. prez. 3 să consfințească

consfinți vb. → sfinți

CONSFINȚIRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. v. confirmare. 3. v. legalizare.

CONSFINȚIRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. (JUR.) confirmare, consacrare, întărire, ratificare, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (ă unei legi.) 3. (JUR.) legalizare, oficializare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)

CONSFINȚI vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. v. legaliza.

CONSFINȚI vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. (JUR.) a legaliza, a oficializa. (Și-au ~ legătura prin căsătorie.)