consfințire sf [At: I. IONESCU, M. 190 / V: (înv) ~sân~ / Pl: ~ri / E: consfinți] 1 Stabilire Si: consfințit¹ (1). 2 Consacrare Si: consfințit¹ (2).

CONSFINȚÍRE, consfințiri, s. f. Acțiunea de a consfinți; consacrare.

CONSFINȚÍRE s.f. Acțiunea de a consfinți; consacrare. [< consfinți].

consfinți vt [At: (a. 1852) URICARIUL IV, 435/16 / V: ~sân~ / Pzi: ~țésc / E: con¹- + sfinți (după fr consacrer)] 1 A consacra (5). 2 A da un caracter durabil, solid. 3 (Rar) A aproba.

CONSFINȚÍ, consfințesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a consacra (2). Proiectul noii constituții, constituția construirii socialismului, consfințește regimul democrat-popular al Republicii Populare Romîne, în care întreaga putere se află în mîna oamenilor muncii de la orașe și sate. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 61. Constituția patriei noastre consfințește deplina egalitate în drepturi pentru toți cei ce muncesc, fără deosebire de rasă sau de naționalitate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2512.

CONSFINȚÍ vb. IV. tr. A da un caracter durabil; a stabili; a consacra. [< con- + sfinți, după fr. consacrer].

CONSFINȚÍ vb. tr. a da un caracter durabil; a consacra, a confirma. (după fr. consacrer)

A CONSFINȚÍ ~ésc tranz. 1) (idei, obiceiuri etc.) A face să intre adânc în uz; a consacra; a încetățeni; a statornici; a înrădăcina; a împământeni. 2) (acte, hotărâri etc.) A recunoaște ca fiind valabil; a valida; a consacra. 3) (relații, atitudini etc.) A face să capete caracter legal; a legaliza; a oficializa. /con- + a sfinți

consfințì v. a consacra.

*consfințésc v. tr. (con- și sfințesc). Consacrez: cuvînt consfințit de uz.

consfințíre s. f., g.-d. art. consfințírii; pl. consfințíri

consfințíre s. f. → sfințire

consfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consfințésc, imperf. 3 sg. consfințeá; conj. prez. 3 să consfințeáscă

consfințí vb. → sfinți

CONSFINȚÍRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. v. confirmare. 3. v. legalizare.

CONSFINȚIRE s. 1. consacrare, fixare, stabilire, statornicire, (înv.) sfințire. (~ unui obicei.) 2. (JUR.) confirmare, consacrare, întărire, ratificare, sancționare, sancțiune, validare, (înv.) sacrare. (ă unei legi.) 3. (JUR.) legalizare, oficializare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)

CONSFINȚÍ vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. v. legaliza.

CONSFINȚI vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinți. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întări, a ratifica, a sancționa, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 3. (JUR.) a legaliza, a oficializa. (Și-au ~ legătura prin căsătorie.)