12 definiții pentru conovăț

conovắț sn [At: TDRG / Pl: ~véțe / E: ucr xoнoвязн] Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac.

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz.

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz.

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată de țăruși, de care se leagă caii în bivuac. De la conovețele cailor, tresăreau din cînd în cînd vuietele înăbușite pe care le făceau animalele scuturîndu-se. SADOVEANU, F. J. 742.

conovắț s. n., pl. conovéțe

conovăț s. n., pl. conovéțe

conovắț (-țuri), s. n. – Căpăstru. Rut. konovjazj (DAR).

CONOVĂȚ ~éțe n. înv. Funie întinsă pe țăruși de care se priponeau caii într-o tabără militară. /<rus., ucr. konovjaz

conovăț n. Mold. frânghie de care se leagă caii în bivuac. [Rus. KONOVĬAZĬ].

conovắț n., pl. ețe (rus. kono-vĕázĭ, d. konĭ, cal, și vĕazátĭ, a lega). Lemnu (leațu) de care se leagă caiĭ în tabără și în bivuac. Corlată (gratiĭ) p. fîn în grajd (Bc.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: conovăț
conovăț substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conovăț conovățul
plural conovețe conovețele
genitiv-dativ singular conovăț conovățului
plural conovețe conovețelor
vocativ singular
plural