conovắț sn [At: TDRG / Pl: ~véțe / E: ucr xoнoвязн] Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac.

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz.

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată pe țăruși, care servește la priponirea cailor în bivuac. – Din rus., ucr. konovjaz.

CONOVẮȚ, conovețe, s. n. Funie fixată de țăruși, de care se leagă caii în bivuac. De la conovețele cailor, tresăreau din cînd în cînd vuietele înăbușite pe care le făceau animalele scuturîndu-se. SADOVEANU, F. J. 742.

conovắț s. n., pl. conovéțe

conovăț s. n., pl. conovéțe

CONOVĂȚ s. v. pripon.

conovắț (-țuri), s. n. – Căpăstru. Rut. konovjazj (DAR).

CONOVĂȚ ~éțe n. înv. Funie întinsă pe țăruși de care se priponeau caii într-o tabără militară. /<rus., ucr. konovjaz

conovăț n. Mold. frânghie de care se leagă caii în bivuac. [Rus. KONOVĬAZĬ].

conovắț n., pl. ețe (rus. kono-vĕázĭ, d. konĭ, cal, și vĕazátĭ, a lega). Lemnu (leațu) de care se leagă caiĭ în tabără și în bivuac. Corlată (gratiĭ) p. fîn în grajd (Bc.).

conovăț s. v. PRIPON.