2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÓNICĂ s.f. Curbă plană rezultată din intersecția unui con cu un plan. [< fr. conique].

CÓNICĂ ~ce f. Curbă geometrică rezultată din intersecția unui con circular cu un plan. /<fr. conique

cónic, ~ă [At: CULIANU, C. 136 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr conique] 1 a Care are forma unui con2. 2 Privitor la con2. 3 sf Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan.

CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique.

CÓNIC, -Ă, conici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care are forma unui con2, privitor la con2. 2. S. f. Curbă rezultată din intersectarea unui con2 circular cu un plan. – Din fr. conique.

CÓNIC, -Ă, conici, -e, adj. Care are forma unui con. Figură conică. Rădăcina conică a morcovului.

CÓNIC, -Ă adj. În formă de con. [< fr. conique].

CÓNIC, -Ă I. adj. în formă de con, referitor la con. II. s. f. curbă rezultată prin intersecția unei suprafețe conice cu un plan. (< fr. conique)

CÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care are formă de con. /<fr. conique

*cónic, -ă adj. (vgr. konikós). De forma conuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cónică s. f., g.-d. art. cónicei; pl. cónice

cónic adj. m., pl. cónici; f. cónică, pl. cónice

cónic adj. m., pl. cónici; f. sg. cónică, pl. cónice

Intrare: conică
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conică
  • conica
plural
  • conice
  • conicele
genitiv-dativ singular
  • conice
  • conicei
plural
  • conice
  • conicelor
vocativ singular
plural
Intrare: conic
conic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conic
  • conicul
  • conicu‑
  • conică
  • conica
plural
  • conici
  • conicii
  • conice
  • conicele
genitiv-dativ singular
  • conic
  • conicului
  • conice
  • conicei
plural
  • conici
  • conicilor
  • conice
  • conicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conică

  • 1. Curbă rezultată din intersectarea unui con circular cu un plan.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

conic

  • 1. Care are forma unui con, privitor la con.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Figură conică. Rădăcina conică a morcovului.
      surse: DLRLC

etimologie: