2 intrări

15 definiții

confiscát2, ~ă a [At: HASDEU, I. C. 16 / Pl: ~áți, ~e / E: confisca] (D. bunuri) Care este trecut gratuit în patrimoniul statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești (ca măsură de siguranță sau ca sancțiune).

confiscát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: confisca] Confiscare.

confiscá vt [At: NEGRUZZI, S. III, 288 / Pzi: confísc / E: fr confisquer, lat confiscare] A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități.

CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire și a-l trece în patrimoniul statului, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.

CONFISCÁ, confisc, vb. I. Tranz. A lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. – Din fr. confisquer, lat. confiscare.

CONFISCÁ, confísc, vb. I. Tranz. A lua bunul cuiva, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărîri judecătorești sau în urma dispoziției unei autorități. ♦ A lua cu forța, pe cale revoluționară, bunurile din mîna exploatatorilor. [Muncitorii și țăranii chinezi] confiscau pămînturile moșierilor care au exploatat sîngeros, timp de secole, țărănimea muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 4/3.

confiscá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. confíști, 3 confíscă; conj. prez. 3 să confíște

confiscá vb., ind. prez. 1 sg. confísc, 2 sg. confíști, 3 sg. și pl. confíscă; conj. prez. 3 sg. și pl. confíște

CONFISCÁ vb. (JUR.) a lua, a sechestra, (reg.) a zeberi. (I-a ~ averea.)

CONFISCÁ vb. I. tr. A lua cuiva un bun fără a-l despăgubi, în baza unei hotărâri judecătorești sau a dispoziției unei autorități. [P.i. confísc. / < lat. confiscare, cf. fr. confisquer].

CONFISCÁ vb. tr. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancțiune administrativă sau penală. ◊ a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat. (< fr. confisquer, lat. confiscare)

A CONFISCÁ confísc tranz. (bunuri materiale) A lua cu forța și fără despăgubire în baza deciziei unui organ oficial. /<fr. confisquer, lat. confiscare

confiscà v. 1. a adjudeca fiscului din cauza de crimă- sau de contravențiune; 2. a lua școlarului un lucru oprit.

*confísc, a v. tr. (lat. con-fiscare, a confisca, d. fiscus, fisc). Adjudic [!] în folosu fisculuĭ cînd cineva comite o crimă saŭ o contravențiune. Ĭaŭ de la un școlar o carte orĭ un obĭect interzis.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONFISCÁ vb. (JUR.) a lua, a sechestra, (reg.) a zeberi. (I-a ~ averea.)

Intrare: confisca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) confisca confiscare confiscat confiscând singular plural
confiscă confiscați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) confisc (să) confisc confiscam confiscai confiscasem
a II-a (tu) confiști (să) confiști confiscai confiscași confiscaseși
a III-a (el, ea) confiscă (să) confiște confisca confiscă confiscase
plural I (noi) confiscăm (să) confiscăm confiscam confiscarăm confiscaserăm, confiscasem*
a II-a (voi) confiscați (să) confiscați confiscați confiscarăți confiscaserăți, confiscaseți*
a III-a (ei, ele) confiscă (să) confiște confiscau confisca confiscaseră
Intrare: confiscat
confiscat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular confiscat confiscatul confisca confiscata
plural confiscați confiscații confiscate confiscatele
genitiv-dativ singular confiscat confiscatului confiscate confiscatei
plural confiscați confiscaților confiscate confiscatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)