11 definiții pentru confirmație confirmațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

confirmație sf [At: HAMANGIU, C. C. 292 / P: ~ți-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr confirmation] 1-3 Confirmare (1-3). 4 (Înv) Act prin care se confirmă o stare de drept Si: (înv) hrisov. 5 (Îbre) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit la botez.

CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation.

CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (La catolici) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit prin botez. – Din fr. confirmation.

CONFIRMÁȚIE s.f. Ritual catolic, oficiat de obicei de un episcop, în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani. ♦ Act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă oficial jurământul botezului înainte de împărtășanie. [Gen. -iei. / < fr. confirmation, lat. confirmatio].

CONFIRMÁȚIE s. f. 1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani. 2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie. (< fr. confirmation, lat. confirmatio)

CONFIRMÁȚIE ~i f. 1) v. A CONFIRMA. 2) (la catolici) Ritualul întăririi botezului pentru copiii trecuți de șapte ani. [Art. confirmația; G.-D. confirmației; Sil. -ți-e] /<fr. confirmation, lat. confirmatio, ~onis

confirmațiune sf vz confirmație

confirmați(un)e f. 1. fapta de a confirma; 2. în retorică: partea discursului în care se aduc dovezi pentru cele susținute înainte; 3. una din cele șapte taine ale Bisericii catolice, menită a împărtăși credincioșilor harurile Sf. Spirit.

*confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

confirmáție (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmáția (-ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (-ți-i-)

confirmáție s. f. (sil. -ți-e), art. confirmáția (sil. -ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (sil. -ți-i-)

Intrare: confirmație
confirmație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • confirmație
  • confirmația
plural
  • confirmații
  • confirmațiile
genitiv-dativ singular
  • confirmații
  • confirmației
plural
  • confirmații
  • confirmațiilor
vocativ singular
plural
confirmațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • confirmațiune
  • confirmațiunea
plural
  • confirmațiuni
  • confirmațiunile
genitiv-dativ singular
  • confirmațiuni
  • confirmațiunii
plural
  • confirmațiuni
  • confirmațiunilor
vocativ singular
plural

confirmație confirmațiune

  • 1. (În Biserica catolică) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit prin botez; confirmare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: confirmare
    • 1.1. Act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă oficial jurământul botezului înainte de împărtășanie.
      surse: DN

etimologie: