confirmație sf [At: HAMANGIU, C. C. 292 / P: ~ți-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr confirmation] 1-3 Confirmare (1-3). 4 (Înv) Act prin care se confirmă o stare de drept Si: (înv) hrisov. 5 (Îbre) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit la botez.