2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

condiționáre sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 39 / P: ~ți-o~ / Pl: ~nắri / E: condiționa] 1 Stabilire a unui raport de dependență Si: condiționat1 (1). 2 Operație prin care un material se aduce într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc Și: condiționat1 (2). 3 (Îs) ~a aerului Climatizare.

CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa.

CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care un material, un produs etc. se aduc într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc. ◊ Condiționarea aerului = climatizare. [Pr.: -ți-o-] – V. condiționa.

CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a c o n d i ț i o n a. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care se aduce un material, un produsele. într-o stare de umiditate dorită sau prin care se constată conținutul lui de umiditate. Condiționarea fructelor și legumelor.Condiționarea aerului= crearea unor anumite, condiții de umiditate, temperatură și puritate a aerului dintr-o încăpere, cu ajutorul unor instalații tehnice speciale. Condiționarea aerului din încăperi, uzine și mine... CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 6/1. – Pronunțat: -ți-o-.

CONDIȚIONÁRE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care se aduce un material, un produs etc. într-o stare de umiditate dorită sau prin care se constată conținutul lui de umiditate. [Pr.: -ți-o-].

condiționáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. condiționắrii; pl. condiționắri

condiționáre s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. condiționării; pl. condiționări

CONDIȚIONÁRE s. determinare. (Raport de ~.)

CONDIȚIONÁRE s.f. 1. Acțiunea de a condiționa. ♦ Stabilire a unui raport de dependență. 2. (Tehn.) Operație prin care se aduce un material într-o anumită stare (dorită) de umiditate, de temperatură etc. [< condiționa].

CONDIȚIONÁRE s. f. 1. acțiunea de a condiționa. ◊ stabilire a unui raport de dependență. 2. (tehn.) operație prin care se modifică proprietățile fizico-mecanice ale unor materiale. 3. (psih.) schimbare a comportamentului pe baza formării unor reflexe condiționate. (< condiționa)

CONDIȚIONÁRE ~ări f. 1) v. A CONDIȚIONA. 2) Determinare a raportului de dependență dintre fapte sau fenomene. 3) Operație prin care parametrii unei substanțe sau ai unui obiect (umiditate, temperatură, puritate etc.) se aduc la anumite valori. ~area aerului. ~area cerealelor. [Sil. -ți-o-] /Din a condiționa

condiționá vt [At: GHEREA, ST. CR. II, 1, 5 / P: ~ți-o~ / Pzi: ~néz / E: fr conditionner] 1 A constitui condiția esențială de care depinde ceva. 2 A limita valabilitatea unui act printr-o condiție de care depinde însăși executarea lui. 3 A supune un act uneia sau mai multor condiții. 4 A admite ceva cu anumite condiții.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiția esențială de care, depinde ceva, a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. Frica lui Conu Leonida condiționează «hazul» părții din urmă a comediei. IBRĂILEANU, S. 77. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă exceptarea lui de o condiție, a-l supune» uneia sau mai multor condiții. ♦ A admite cu anumite condiții, sub rezerva împlinirii unei anumite obligații. – Condiționez satisfacerea cererii tale de îndeplinirea făgăduielilor pe care mi le-ai făcut. – Pronunțat: -ți-o-.

CONDIȚIONÁ, condiționez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiția, de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiție, a face să depindă executarea lui de o condiție, a-l supune uneia sau mai multor condiții. ◊ A admite un lucru cu anumite condiții, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligații. [Pr.: -ți-o-]. – Fr. conditionner.

condiționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 condiționeáză

condiționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. condiționéz, 3 sg. și pl. condiționeáză

CONDIȚIONÁ vb. a determina. (Factori care ~ producerea fenomenului.)

CONDIȚIONÁ vb. I. tr. 1. A constitui condiția de care depinde ceva; a provoca ceva. 2. A supune valabilitatea unui act unor condiții. ♦ A admite (ceva) sub rezerva anumitor condiții. [Pron. -ți-o-. / < fr. conditionner, cf. it. condizionare].

Intrare: condiționa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) condiționa condiționare condiționat condiționând singular plural
condiționea condiționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) condiționez (să) condiționez condiționam condiționai condiționasem
a II-a (tu) condiționezi (să) condiționezi condiționai condiționași condiționaseși
a III-a (el, ea) condiționea (să) condiționeze condiționa condiționă condiționase
plural I (noi) condiționăm (să) condiționăm condiționam condiționarăm condiționaserăm, condiționasem*
a II-a (voi) condiționați (să) condiționați condiționați condiționarăți condiționaserăți, condiționaseți*
a III-a (ei, ele) condiționea (să) condiționeze condiționau condiționa condiționaseră
Intrare: condiționare
condiționare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular condiționare condiționarea
plural condiționări condiționările
genitiv-dativ singular condiționări condiționării
plural condiționări condiționărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)