11 definiții pentru concubinaj

concubináj sn [At: COD. PEN. R.P.P. 452 / Pl: ~e, ~uri / E: fr concubinage] 1 Conviețuire a unui bărbat cu o femeie, fără a îndeplini condițiile legale de căsătorie Si: (rar; imp) concubinat. 2 (Fig; prt) Afinitate de idei, de concepții.

CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage.

CONCUBINÁJ, concubinaje, s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor legale de căsătorie; căsătorie nelegitimă. – Din fr. concubinage.

CONCUBINÁJ s. n. Conviețuire a unui bărbat cu o femeie fără îndeplinirea formelor de stare civilă; căsătorie nelegitimă.

concubináj s. n., pl. concubináje

CONCUBINÁJ s. (înv.) țiitorie. (Trăiesc în ~.)

CONCUBINÁJ s.n. Conviețuire nelegitimă între două persoane de sex opus. [< fr. concubinage].

CONCUBINAJ s. n. conviețuire nelegitimă între două persoane de sex opus. (< fr. concubinage)

CONCUBINÁJ ~e n. Conviețuire a unui bărbat și a unei femei, nefiind căsătoriți legal; căsătorie nelegitimă. /<fr. concubinage

*concubináj n., pl. e (fr. concubinage). Traĭ fără cununie între un bărbat și o femeĭe.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

concubináj s. n., pl. concubináje

CONCUBINAJ s. (înv.) țiitorie. (Trăiesc în ~.)

Intrare: concubinaj
concubinaj substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concubinaj
  • concubinajul
  • concubinaju‑
plural
  • concubinaje
  • concubinajele
genitiv-dativ singular
  • concubinaj
  • concubinajului
plural
  • concubinaje
  • concubinajelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)