13 definiții pentru concomitență concomitanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concomitență sf [At: DA / V: (înv) ~tan~ / Pl: ~țe / E: fr concomitance] Simultaneitate.

CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe acțiuni, fenomene, evenimente etc.; coexistență. – Din fr. concomitance.

CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe lucruri; coexistență. – Din fr. concomitance.

CONCOMITÉNȚĂ s.f. (Rar) Coexistență, simultaneitate a două sau mai multe lucruri. [Cf. fr. concomitance].

CONCOMITÉNȚĂ s. f. coexistență, simultaneitate. (< fr. concomitance, lat. concomitantia)

CONCOMITÉNȚĂ ~e f. Caracter concomitent; înfăptuire simultană a două sau a mai multor acțiuni; simultaneitate. /<fr. concomitance

concomitanță sf vz concomitență

concomitanță f. coexistența simultană a două sau a multor lucruri.

*concomitánță f., pl. e (d. concomitant). Uniune, întovărășire. Coexistență, simultaneitate. – Fals -énță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concomiténță s. f., g.-d. art. concomiténței


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCOMITÉNȚĂ s. 1. coexistență, paralelism, simultaneitate, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.) 2. coexistență.

CONCOMITENȚĂ s. paralelism, simultaneitate, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.)

Intrare: concomitență
concomitență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concomitență
  • concomitența
plural
  • concomitențe
  • concomitențele
genitiv-dativ singular
  • concomitențe
  • concomitenței
plural
  • concomitențe
  • concomitențelor
vocativ singular
plural
concomitanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concomitanță
  • concomitanța
plural
  • concomitanțe
  • concomitanțele
genitiv-dativ singular
  • concomitanțe
  • concomitanței
plural
  • concomitanțe
  • concomitanțelor
vocativ singular
plural

concomitență concomitanță

etimologie: