11 definiții pentru comutație

comutație sf [At: DA / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr commutation] 1-4 (Rar) Comutare (1-4).

COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation.

COMUTÁȚIE, comutații, s. f. 1. Totalitatea operațiilor, manuale sau automate, de conectare și de deconectare a liniilor în vederea realizării unei legături telefonice. 2. Proces de schimbare rapidă a sensului sau a valorii curentului dintr-o secțiune a înfășurării indusului unei mașini electrice cu colector când lamelele la care este legată trec pe sub perii. – Din fr. commutation.

comutáție (lit., tehn.) (-ți-e) s. f., art. comutáția (-ți-a), g.-d. art. comutáției; pl. comutáții, art. comutáțiile (-ți-i-)

comutáție s. f. → mutație

COMUTÁȚIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutație. ♦ Totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta, în cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) Figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutațiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].

COMUTÁȚIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutație. ◊ totalitatea operațiilor de conectare și deconectare a liniilor, efectuate în scopul realizării unei legături telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei secțiuni a înfășurării induse a rotorului unei mașini electrice cu colector dintr-o cale de curent într-alta în cursul rotirii rotorului. 3. figură de stil prin care sunt puse în opoziție două propoziții, astfel încât prin schimbarea ordinii cuvintelor să rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)

COMUTÁȚIE ~i f. 1) Totalitate a operațiilor efectuate în vederea realizării unei legături telefonice. 2) Proces de schimbare a intensității și sensului curentului la mașinile electrice cu colector. [Art. comutația; G.-D. comutației; Sil. -ți-e] /<fr. commutation

*comutațiúne f. (lat. commutátio, -ónis). Schimbare (micșorare) de pedeapsă. – Și -áție și -áre.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

comutație (lat. commutatio „schimbare”), figură prin care sunt puse în opoziție două fraze cu același conținut lexical, astfel încât prin schimbarea ordinei cuvintelor și a funcției lor gramaticale să rezulte un sens contrar (R): „Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm.” (Larousse) Sin. antimetateză.

Intrare: comutație
comutație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comutație comutația
plural comutații comutațiile
genitiv-dativ singular comutații comutației
plural comutații comutațiilor
vocativ singular
plural