9 definiții pentru comuniune

comuniúne sf [At: IORGA, L. II, 5 / P: ~ni-u~ / Pl: ~ni / E: fr communion, lat communio, -onis] 1 Legătură puternică Și: unire. 2 Totalitate a celor care profesează aceeași credință Și: comunitate (4). 3 (Bis) Împărtășanie.

COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. Unitate a celor care au aceeași credință. 3. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis.

COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. 1. Legătură puternică, unire strânsă. 2. (Bis.) Împărtășanie, euharistie. [Pr.: -ni-u-] – Din fr. communion, lat. communio, -onis.

COMUNIÚNE, comuniuni, s. f. Legătură trainică, unire strînsă. Prietenia e încredere reciprocă, e comuniune între suflete. IBRĂILEANU, A. 114. – Pronunțat: -ni-u-.

comuniúne (-ni-u-) s. f., g.-d. art. comuniúnii; pl. comuniúni

comuniúne s. f. → uniune

COMUNIÚNE s.f. 1. Legătură, unire trainică, strânsă. 2. (Bis.) Momentul împărtășaniei; primirea împărtășaniei. [< lat.bis. communio, cf. fr. communion].

COMUNIÚNE s. f. 1. legătură trainică, unire strânsă. 2. euharistie. (<fr. communion, lat. communio)

COMUNIÚNE ~i f. Legătură trainică între oameni; coeziune internă durabilă. [Sil. -ni-u-] /<fr. communion

Intrare: comuniune
comuniune substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comuniune comuniunea
plural comuniuni comuniunile
genitiv-dativ singular comuniuni comuniunii
plural comuniuni comuniunilor
vocativ singular
plural