COMINATORIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de jurisdicție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire.

cominatoriu, ~ie a [At: LM / Pl: ~ii / E: fr comminatoire, lat comminatorius] 1 (D. măsură luată de un organ de justiție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. 2 (Îs) Daune ~ii Sumă de bani care urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine.

COMINATORIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o măsură luată de un organ de justiție) Care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ◊ Daune cominatorii = sumă de bani ce urmează a se plăti periodic de către o persoană până la achitarea obligației ce îi revine. – Din fr. comminatoire.

COMINATORIU, -IE, cominatorii, adj. (Jur.) Care doar amenință, fără a sancționa efectiv. Măsuri cominatorii. Decret cominatoriu. ◊ Clauză cominatorie = clauză penală într-un contract civil, destinată să asigure mai bine executarea acestuia. Daune cominatorii = (în opoziție cu daune moratorii sau de întîrziere) daune rezultînd dintr-o clauză penală a unui contract.

COMINATORIU, -IE adj. (Jur.) Care conține amenințarea cu o sancțiune, care amenință cu pedeapsa în caz de contravenire la o clauză. ◊ Clauză cominatorie = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune cominatorii = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. [< fr. comminatoire, lat. comminator – care amenință].

COMINATORIU, -IE adj. (jur.) care constrânge o persoană la comiterea sau la abținerea de la săvârșirea unui fapt. ♦ clauză ĩe = clauză penală într-un contract civil, menită să asigure mai bine executarea acestuia; daune ĩi = daune care rezultă dintr-o clauză penală a unui contract. (< fr. comminatoire, lat. comminatorius)

cominatoriu a. Jur. ce conține o amenințare în caz de contravențiune: sentință cominatorie.

*cominatóriŭ, -e adj. (mlat. comminatorius, d. lat. cómminor, -ári, a amenința). Jur. Care amenință cu pedeapsa: clauză cominatorie. V. amenințător.

cominatoriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. cominatorii

cominatoriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. cominatorie (-ri-e); pl. m. și f. cominatorii

cominatoriu adj. m. [-riu pron. rĭu], f. cominatorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. cominatorii

cominatoriu

cominatoriu, -rie.