3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comíții sfp [At: I. IONESCU, P. 518 / V: ~ie2, (înv) ~iu sn / E: lat comitium, (pl comitia)] 1 (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. 2 (Înv; îs) ~ agricole Adunări ale agricultorilor care urmăreau interesele proprietarilor de pământuri.

COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum.

COMÍȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului având atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum.

COMÍȚII s.f.pl. Adunări în vechea Romă, în care cetățenii alegeau magistrații și votau legile. [Sg. comițiu. / < lat. comitia, cf. fr. comices].[1]

  1. Forma de sg. sugerează genul neutru. gall

COMÍȚII s. f. pl. adunări în Roma antică cu atribuții politice, legislative, juridice și religioase. (< lat. comitia)

comiții n. pl. 1. odinioară, adunarea poporului roman spre a-și alege magistrații; 2. azi, adunarea poporului chemat a vota; comiții agricole, adunare liberă de agricultori și de proprietari spre a studia împreună cele mai bune procedeuri de cultură și de creșterea vitelor.

*comíțiĭ n. pl. (lat. comitium, d. com-, la un loc, și d. ire, itum, a merge. V. ĭes, suĭ, subit). Adunarea populară care alegea magistrațĭ orĭ trata afacerile publice în vechea Romă. – Romaniĭ le numeaŭ curiata, (adică ale celor 30 de curiĭ) pe cele ce-ĭ alegeaŭ pe regĭ și care aŭ dispărut maĭ tîrziu supt împărațĭ; centuriata, adică ale celor 193 de centuriĭ în care Serviŭ Tuliŭ ĭ-a împărțit pe toțĭ nobiliĭ și plebeiĭ cetățenĭ; tributa, adică ale celor treĭ triburĭ convocate de înalțiĭ magistrațĭ nobilĭ, și calata, adică cele convocate de preuțĭ și care eraŭ probabil egale cu cele numite curiata.

comite1 sm [At: HASDEU, I. C. VIII / Pl: ~iți / E: lat comes, -itis] 1 (Înv) Conte. 2 (Trs, iuz) Grof. 3 (Trs) Conducător administrativ al unui comitat.

comíție1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/1/ Pl: ~ii / E: ngr ϰόμης, -ητος] (Iuz) Comitet (1).

comíție2 sf vz comiții

comíțiu sn vz comiții

CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.

CÓMITE2, comiți, s. m. (Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.

CÓMITE1, comiți, s. m. (învechit) Conducător administrativ al unui comitat. Sfatul, care era întocmit de Basta mai mult de oameni siguri ai lui, aprobă această părere a comitelui Tomaso Cauriolo. BĂLCESCU, O. II 311.

CÓMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat. comes, it. comite].

CÓMITE1 s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite)

CÓMITE ~ți m. ist. Persoană administrativă care stătea în fruntea unui comitat. /<lat. comens, ~itis

còmite m. conte: comiții Ardealului BĂLC.

*cómite m. (lat. cómes, cómitis, tovarăș. V. comis, conte). Rar. Conte. Șef de comitat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!comíții s. f. pl., art. comíțiile (-ți-i-)

arată toate definițiile

Intrare: comite (persoană)
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comite
  • comitele
plural
  • comiți
  • comiții
genitiv-dativ singular
  • comite
  • comitelui
plural
  • comiți
  • comiților
vocativ singular
  • comite
plural
  • comiților
Intrare: comiție
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comiție
  • comiția
plural
  • comiții
  • comițiile
genitiv-dativ singular
  • comiții
  • comiției
plural
  • comiții
  • comițiilor
vocativ singular
plural
Intrare: comițiu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: Ortografic, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comițiu
  • comițiul
  • comițiu‑
plural
  • comiții
  • comițiile
genitiv-dativ singular
  • comițiu
  • comițiului
plural
  • comiții
  • comițiilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comiție
  • comiția
plural
  • comiții
  • comițiile
genitiv-dativ singular
  • comiții
  • comiției
plural
  • comiții
  • comițiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comite (persoană)

  • 1. Conducător al unui comitat.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Sfatul, care era întocmit de Basta mai mult de oameni siguri ai lui, aprobă această părere a comitelui Tomaso Cauriolo. BĂLCESCU, O. II 311.
      surse: DLRLC

etimologie:

comițiu comiție

  • 1. (la) plural (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase.
    surse: MDA2 DEX '09 DN
  • 2. (în) sintagmă Comiții agricole = adunări ale agricultorilor care urmăreau interesele proprietarilor de pământuri.
    surse: MDA2

etimologie: