COMIȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum.

comiții sfp [At: I. IONESCU, P. 518 / V: ~ie², (înv) ~iu sn / E: lat comitium, (pl comitia)] 1 (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului cu atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. 2 (Înv; îs) ~ agricole Adunări ale agricultorilor care urmăreau interesele proprietarilor de pământuri.

COMIȚII s. f. pl. (În Roma antică, în perioada republicii) Adunări ale poporului având atribuții politice, legislative, judecătorești și religioase. – Din lat. comitia, -orum.

COMIȚII s.f.pl. Adunări în vechea Romă, în care cetățenii alegeau magistrații și votau legile. [Sg. comițiu. / < lat. comitia, cf. fr. comices].^[1]

COMIȚII s. f. pl. adunări în Roma antică cu atribuții politice, legislative, juridice și religioase. (< lat. comitia)

comiții n. pl. 1. odinioară, adunarea poporului roman spre a-și alege magistrații; 2. azi, adunarea poporului chemat a vota; comiții agricole, adunare liberă de agricultori și de proprietari spre a studia împreună cele mai bune procedeuri de cultură și de creșterea vitelor.

*comíțiĭ n. pl. (lat. comitium, d. com-, la un loc, și d. ire, itum, a merge. V. ĭes, suĭ, subit). Adunarea populară care alegea magistrațĭ orĭ trata afacerile publice în vechea Romă. – Romaniĭ le numeaŭ curiata, (adică ale celor 30 de curiĭ) pe cele ce-ĭ alegeaŭ pe regĭ și care aŭ dispărut maĭ tîrziu supt împărațĭ; centuriata, adică ale celor 193 de centuriĭ în care Serviŭ Tuliŭ ĭ-a împărțit pe toțĭ nobiliĭ și plebeiĭ cetățenĭ; tributa, adică ale celor treĭ triburĭ convocate de înalțiĭ magistrațĭ nobilĭ, și calata, adică cele convocate de preuțĭ și care eraŭ probabil egale cu cele numite curiata.

COMITE², comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.

comite¹ sm [At: HASDEU, I. C. VIII / Pl: ~iți / E: lat comes, -itis] 1 (Înv) Conte. 2 (Trs, iuz) Grof. 3 (Trs) Conducător administrativ al unui comitat.

comiție¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/1/ Pl: ~ii / E: ngr ϰόμης, -ητος] (Iuz) Comitet (1).

comiție² sf vz comiții

comițiu sn vz comiții

COMITE², comiți, s. m. (Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.

COMITE¹, comiți, s. m. (învechit) Conducător administrativ al unui comitat. Sfatul, care era întocmit de Basta mai mult de oameni siguri ai lui, aprobă această părere a comitelui Tomaso Cauriolo. BĂLCESCU, O. II 311.

COMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat. comes, it. comite].

COMITE¹ s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite)

COMITE ~ți m. ist. Persoană administrativă care stătea în fruntea unui comitat. /<lat. comens, ~itis

còmite m. conte: comiții Ardealului BĂLC.

*cómite m. (lat. cómes, cómitis, tovarăș. V. comis, conte). Rar. Conte. Șef de comitat.

comiții (înv.) s. f. pl., art. comițiile (desp. -ți-i-)

!comiții s. f. pl., art. comițiile (-ți-i-)

comite² (înv.) s. m., pl. comiți

comite¹ s. m., pl. comiți

comite s. m., pl. comiți

comițiu s. n., pl. comiții, art. comițiile (sil. -ți-i-)

comiții s. f. pl. Adunări ale poporului în Roma antică din perioada republicii, având atribuții religioase, politice, legislative și judecătorești. – Din lat. comitia, -orum.