12 definiții pentru comite (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comite1 sm [At: HASDEU, I. C. VIII / Pl: ~iți / E: lat comes, -itis] 1 (Înv) Conte. 2 (Trs, iuz) Grof. 3 (Trs) Conducător administrativ al unui comitat.

CÓMITE2, comiți, s. m. Conducător al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.

CÓMITE2, comiți, s. m. (Înv.) Conducător administrativ al unui comitat. – Din lat. comes, -itis.

CÓMITE1, comiți, s. m. (învechit) Conducător administrativ al unui comitat. Sfatul, care era întocmit de Basta mai mult de oameni siguri ai lui, aprobă această părere a comitelui Tomaso Cauriolo. BĂLCESCU, O. II 311.

CÓMITE s.m. Șef al unui comitat. [Cf. lat. comes, it. comite].

CÓMITE1 s. m. conducător al unui comitat. (< lat. comes, it. comite)

CÓMITE ~ți m. ist. Persoană administrativă care stătea în fruntea unui comitat. /<lat. comens, ~itis

còmite m. conte: comiții Ardealului BĂLC.

*cómite m. (lat. cómes, cómitis, tovarăș. V. comis, conte). Rar. Conte. Șef de comitat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cómite1 s. m., pl. cómiți

comíte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. comít; conj. prez. 3 să comítă; ger. comițấnd; part. comís

cómite s. m., pl. cómiți

Intrare: comite (persoană)
comite (persoană) substantiv masculin
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comite
  • comitele
plural
  • comiți
  • comiții
genitiv-dativ singular
  • comite
  • comitelui
plural
  • comiți
  • comiților
vocativ singular
plural