2 intrări

17 definiții

comandánt sm [At: DOSOFTEI,V. S. 26 / V: (înv) ~mân~, (înv, din rs кoмeндaнт sau pn komendant) ~men~, ~mendát / Pl: ~nți / E: fr commandant] 1-2 (Funcție de) ofițer care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. Si: comandir. 3-4 (Îs) ~ suprem (Persoană cu) funcția de comandant al forțelor armate ale unui stat (îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului) Si: (înv) comandir. 5-6 (Îas) (Persoană cu) funcția de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război. 7 (Înv; îs) ~ al pieței Ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. 8 Persoană care avea funcția de comandant (7) Si: (înv) comandir.

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant.

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant.

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. [Colonelul] se înfurie de douăzeci și patru de ori pe zi; ostaș brav și comandant priceput, dar în perpetuă explozie. C. PETRESCU, Î. I 267. ◊ (Ieșit din uz) Comandant al pieții = ofițer care supraveghea serviciul într-o garnizoană. În cetate-aici erau, Lîngă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau... Chisălița să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326.

comandánt s. m., pl. comandánți

comandánt s. m., pl. comandánți

COMANDÁNT s. cap, căpetenie, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.)

COMANDÁNT s.m. Cel care deține comanda (unei unități militare, a unei expediții, a unei nave etc.) [Cf. fr. commandant, it. comandante].

COMANDÁNT s. m. cel care deține comanda (unei unități militare, expediții, nave etc.). (

COMANDÁNT ~ți m. 1) Persoană la post de comandă. 2) Conducător al unei unități militare. /<fr. commandant

comandant n. 1. cel ce comandă; 2. șef de batalion sau de escadron; 3. orice ofițer însărcinat cu un comandament: comandant de corp, de piață.

*comandánt m. (fr. commandant). Cel ce comandă, cel ce conduce, maĭ ales în armată și în poliție: comandant de escadron.

comândánt sm vz comandant


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COMANDÁNT s. cap, căpetenie, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birắu, (înv.) călăúz, căpitán, comandír, naceálnic, povățuitór, proprietár, tocmitór, vîrhóvnic, voievód, (latinism înv.) prepózit. (~ al oștirii.)

pilót-comandánt s.m. (av.) Conducător de aeronave ◊ „Din partea echipajului se cere o strânsă colaborare între pilotul-comandant, secund, navigator, radiooperator de bord și mecanic.” Sc. 12 X 62 p. 2 //din pilot + comandant//

profésor (-oáră)-comandánt s.m.f. (înv.) Profesor care, în timpul comunismului, conducea activitatea detașamentului de pionieri ◊ Profesorul-comandant devine un participant efectiv și afectiv la munca elevilor și pionierilor, tovarășul lor mai mare, exemplul lor.” Cont. 23 XII 66 p. 8 (din profesor + comandant)

MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.

Intrare: comandant
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comandant comandantul
plural comandanți comandanții
genitiv-dativ singular comandant comandantului
plural comandanți comandanților
vocativ singular
plural
Intrare: comândant
comândant
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.