2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comandant sm [At: DOSOFTEI,V. S. 26 / V: (înv) ~mân~, (înv, din rs комендант sau pn komendant) ~men~, ~mendat / Pl: ~nți / E: fr commandant] 1-2 (Funcție de) ofițer care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. Si: comandir. 3-4 (Îs) ~ suprem (Persoană cu) funcția de comandant al forțelor armate ale unui stat (îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului) Si: (înv) comandir. 5-6 (Îas) (Persoană cu) funcția de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război. 7 (Înv; îs) ~ al pieței Ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. 8 Persoană care avea funcția de comandant (7) Si: (înv) comandir.

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant.

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant.

COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. [Colonelul] se înfurie de douăzeci și patru de ori pe zi; ostaș brav și comandant priceput, dar în perpetuă explozie. C. PETRESCU, Î. I 267. ◊ (Ieșit din uz) Comandant al pieții = ofițer care supraveghea serviciul într-o garnizoană. În cetate-aici erau, Lîngă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau... Chisălița să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326.

COMANDÁNT s.m. Cel care deține comanda (unei unități militare, a unei expediții, a unei nave etc.) [Cf. fr. commandant, it. comandante].

COMANDÁNT s. m. cel care deține comanda (unei unități militare, expediții, nave etc.). (

COMANDÁNT ~ți m. 1) Persoană la post de comandă. 2) Conducător al unei unități militare. /<fr. commandant

comandant n. 1. cel ce comandă; 2. șef de batalion sau de escadron; 3. orice ofițer însărcinat cu un comandament: comandant de corp, de piață.

*comandánt m. (fr. commandant). Cel ce comandă, cel ce conduce, maĭ ales în armată și în poliție: comandant de escadron.

comândánt sm vz comandant

pilót-comandánt s. m. (av.) Conducător de aeronave ◊ „Din partea echipajului se cere o strânsă colaborare între pilotul-comandant, secund, navigator, radiooperator de bord și mecanic.” Sc. 12 X 62 p. 2 //din pilot + comandant//

profésor (-oáră)-comandánt s. m. f. (înv.) Profesor care, în timpul comunismului, conducea activitatea detașamentului de pionieri ◊ Profesorul-comandant devine un participant efectiv și afectiv la munca elevilor și pionierilor, tovarășul lor mai mare, exemplul lor.” Cont. 23 XII 66 p. 8 (din profesor + comandant)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comandánt s. m., pl. comandánți

comandánt s. m., pl. comandánți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COMANDÁNT s. cap, căpetenie, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.)

COMANDANT s. cap, căpetenie, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8.

Intrare: comandant
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comandant
  • comandantul
  • comandantu‑
plural
  • comandanți
  • comandanții
genitiv-dativ singular
  • comandant
  • comandantului
plural
  • comandanți
  • comandanților
vocativ singular
  • comandantule
  • comandante
plural
  • comandanților
Intrare: comândant
comândant
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comandant

  • 1. Persoană care comandă o unitate militară, o navă, o garnizoană etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • [Colonelul] se înfurie de douăzeci și patru de ori pe zi; ostaș brav și comandant priceput, dar în perpetuă explozie. C. PETRESCU, Î. I 267.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Comandant suprem = funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Comandant suprem = funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. învechit Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • În cetate-aici erau, Lîngă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau... Chisălița să le fiarbă. COȘBUC, P. I 326.
        surse: DLRLC

etimologie: