comandant sm [At: DOSOFTEI,V. S. 26 / V: (înv) ~mân~, (înv, din rs комендант sau pn komendant) ~men~, ~mendat / Pl: ~nți / E: fr commandant] 1-2 (Funcție de) ofițer care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. Si: comandir. 3-4 (Îs) ~ suprem (Persoană cu) funcția de comandant al forțelor armate ale unui stat (îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului) Si: (înv) comandir. 5-6 (Îas) (Persoană cu) funcția de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război. 7 (Înv; îs) ~ al pieței Ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. 8 Persoană care avea funcția de comandant (7) Si: (înv) comandir.