2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

comấnd1 sn [At: GRAIUL I, 142 / Pl: ~uri / E: comandă] (Rar; reg) Ordin.

comấnd2 sn [At: CANTA, ap. LET. III, 182/28 / V: ~mándă, (rar) sf ~mandát, cum~ / Pl: ~uri/ E: comanda] 1 (Înv) Ofrandă. 2 Masă de pomenire a unui mort. 3 Praznic. 4 Mâncare care se servește la praznic. 5 (Mol) Bani, lucruri, haine, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. 6 (Reg, îf ~mandat) Afurisenie.

COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv).

COMẤND, comânduri, s. n. (Înv.) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se servește la o astfel de masă. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv).

comấnd (înv.) s. n., pl. comấnduri

comând s. n., pl. comânduri

COMÂND s. v. pomană, praznic.

COMÂND ~uri n. pop. 1) v. COMÂNDARE. 2) Totalitate a celor adunate și păstrate de bătrâni pentru înmormântare. /v. a comânda

comând n. masă ce se dă întru pomenirea și odihna sufletului celui răposat (îi se mai zice și pomană sau praznic): la masa morții voi să mâncați comândul AL. [Abstras din comândà].

comănda1 v vz comanda1

comândá1 vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~măndá1, cumăndá, cum~ / Pzi: comấnd / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

comândá2 vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comăndá2 / Pzi: ~déz, (pop) comấnd / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÎ́ND, cominduri, s. n. (Învechit) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mîncarea ce se servește la o astfel de masă. Hotărîrea ei e nestrămutată: tot ce are, pînă la sfîrșit va da la alții: numai banii de comînd și-i va opri. SADOVEANU, O. III 470. Ca mini întru-n pămînt și n-am nici de comînd. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Orbi! Orbi! la masa morții voi vă mâncați comîndul! ALECSANDRI, P. III 206. ♦ (Neobișnuit) înmormântare. Și popi, șirag, cădelnițând Citeau ectenii de comînd. COȘBUC, IP. I 149. 2. (Mold.) Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau bătrînii pentru înmormîntare și pentru prazixic. Casa s-a mai îngreuiat cu un mâncău și eu nu vreau să-mi pierd comîndul. CREANGĂ, P. 6. Măi băiete, dă-mi și mie un purcel de aiștea.Aracan di mini! Da cum să-fi dau un purcel, că aiștea-s tot comîndul tatei. ȘEZ. II 153.

comândá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comấndă

comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.

comîndá (-d, -át), vb.1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda.Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

Intrare: comând
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular comând comândul
plural comânduri comândurile
genitiv-dativ singular comând comândului
plural comânduri comândurilor
vocativ singular
plural
Intrare: comânda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) comânda comândare comândat comândând singular plural
comândă comândați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) comând (să) comând comândam comândai comândasem
a II-a (tu) comânzi (să) comânzi comândai comândași comândaseși
a III-a (el, ea) comândă (să) comânde comânda comândă comândase
plural I (noi) comândăm (să) comândăm comândam comândarăm comândaserăm, comândasem*
a II-a (voi) comândați (să) comândați comândați comândarăți comândaserăți, comândaseți*
a III-a (ei, ele) comândă (să) comânde comândau comânda comândaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)