coloníst, ~ă smf [At: RUSSO, S. 70 / Pl: ~iști, ~e / E: ger kolonist] 1 Locuitor al unei colonii. 2 (În Evul Mediu din Țările Române) Persoană care ținea de o colonie de străini așezată pe o moșie boierească sau pe un domeniu al statului. 3 Persoană strămutată din țara sa ori din locul de origine și care s-a stabilit într-o regiune sau într-un oraș dintr-o țară străină.

COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care și-a părăsit țara sau locul de origine și s-a stabilit într-o colonie¹. – Din germ. Kolonist.

COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care s-a strămutat din țara sa ori din locul de origine și s-a stabilit într-o regiune sau într-un oraș dintr-o țară străină. – Din germ. Kolonist.

COLONÍST, -Ă, coloniști, -ste, s. m. și f. Persoană care se strămută sau este strămutată (singură sau în grup) din țara sau din locul de origine pentru a se așeza într-un loc străin, participînd la întemeierea unei colonii (3). Dascălul Iov îi întovărășise pe coloniști pînă la Păuna-Mică. SADOVEANU, P. M. 14. Romanii, colonizînd Dacia, au împărțit, după obiceiul lor, pămîntul între coloniști. BĂLCESCU, O. I 136.

COLONÍST, -Ă s.m. și f. Cel care a părăsit țara sau regiunea sa de origine și s-a stabilit într-un loc străin. [< germ. Kolonist].

COLONÍST, -Ă s. m. f. cel care a părăsit țara, locul său de origine și s-a stabilit într-o țară străină. (<germ. Kolonist)

COLONÍST ~ștă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană originară dintr-o metropolă și stabilită într-o colonie. /<germ. Kolonist

colonist n. 1. cel ce cultivă pământul; 2. locuitor într’o colonie al cării sol îl exploatează, în opozițiune cu cei ce trăiesc în metropolă.

coloníst s. m., pl. coloníști

coloníst s. m., pl. coloníști

COLONÍST s. (înv.) colon. (~ pe un teritoriu străin.)

COLONIST s. (înv.) colon. (~ pe un teritoriu străin.)