2 intrări

10 definiții

COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima.

COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima.

colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii

colimáre s. f., g.-d. art. colimării

COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare.

COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare.

colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză

colimá vb., ind. prez. 1 sg. coliméz, 3 sg. și pl. colimeáză

COLIMÁ vb. I. intr. 1. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. A viza, a determina o anumită direcție. [< colimație].

COLIMÁ vb. intr. 1. (fiz.) a transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. a viza, a orienta o lunetă într-o anumită direcție. (<colimație)

Intrare: colimare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colimare colimarea
plural colimări colimările
genitiv-dativ singular colimări colimării
plural colimări colimărilor
vocativ singular
plural
Intrare: colima
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) colima colimare colimat colimând singular plural
colimea colimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) colimez (să) colimez colimam colimai colimasem
a II-a (tu) colimezi (să) colimezi colimai colimași colimaseși
a III-a (el, ea) colimea (să) colimeze colima colimă colimase
plural I (noi) colimăm (să) colimăm colimam colimarăm colimaserăm, colimasem*
a II-a (voi) colimați (să) colimați colimați colimarăți colimaserăți, colimaseți*
a III-a (ei, ele) colimea (să) colimeze colimau colima colimaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)