COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima.

COLIMÁRE s. f. Acțiunea de a colima și rezultatul ei. – V. colima.

colimáre s. f., g.-d. art. colimắrii

colimáre s. f., g.-d. art. colimării

COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare.

COLIMÁ, colimez, vb. I. Intranz. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergent sau convergent într-unul paralel. ♦ A determina, a viza o anumită direcție. – Din lat. collimare.

colimá (a ~) vb., ind. prez. 3 colimeáză

colimá vb., ind. prez. 1 sg. coliméz, 3 sg. și pl. colimeáză

COLIMÁ vb. I. intr. 1. (Fiz.) A transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. A viza, a determina o anumită direcție. [< colimație].

COLIMÁ vb. intr. 1. (fiz.) a transforma un fascicul de raze divergente sau convergente într-unul paralel. 2. a viza, a orienta o lunetă într-o anumită direcție. (<colimație)