2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

colăcer sm [At: GHICA, S. 33 / V: ~el, ~locer / Pl: ~i / E: pbl derivat din colaciu] Flăcău care, împreună cu încă doisprezece flăcăi, însoțește nunta călare, escortând mirele și mireasa, sau numai mirele când se duce să ia mireasa de la părinți Si: brudoș, crainic, chemător, pocănzeu, vătăjel, vestitor, vornic.

COLĂCÉR s. m. v. colăcar.

COLĂCÉR s. m. v. colăcar.

COLĂCÉR, colăceri, s. m. 1. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește nunta călare, escortînd pe mire și mireasă (sau numai pe mire). S-a întocmit cu colăcerii să fugă toți pe cai. DELAVRANCEA, S. 57. Pe noi colăceri ne-alese: Cu mustățile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. 2. Persoană care spune orația obișnuită la nuntă; colăcar (2).

colăcer m. 1. flăcău de țăran care cheamă la nuntă; 2. pl. înainte-mergătorii mirelui, cari se duc de felicită pe mireasă: colăcerii se mai numesc și soli. [După colăcelul tradițional ce se oferă acestor trimiși ai mirelui (v. conăcar)].

colăcar sm [At: MARIAN, NA. 307 / V: ~loc~ / Pl: ~i / E: colac + -ar] 1 (Lpl) Părinții sau finii care aduc în dar colaci (1) nașilor. 2 (Gmț) Fecior de popă (care mănâncă mulți colaci (1). 3 Urător. 4 (Înv) Denunțător al unui hoț Cf colac (42), colăcaș (3).

colăcel2 sm vz colăcer

COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.] – Colac + suf. -ar.

COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.] – Colac + suf. -ar.

COLĂCÁR, colăcari, s. m. 1. (La pl.) Părinții sau finii care aduc în dar colaci nașilor. 2. Persoană care însoțește nunta și spune orația obișnuită la nuntă; urător. În Transilvania, colăcarul și călărețul nu pot intra în ogradă. SEVASTOS, N. 92.

COLĂCÁR ~i m. pop. Persoană din alaiul de nuntă care duce colacii nașilor sau spune orația tradițională. /colac + suf. ~ar

1) colăcár m. (d. colac, plocon oferit la biserică). Iron. Epitet dat de călugărĭ preuților de lume, adică „mîncătorĭ de colacĭ”.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári

colăcár s. m., pl. colăcári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COLĂCÁR s. (reg.) brudaș, chemător, conăcar, crainic, pocânzeu, vătășel, vestitor, vornic, vornicel. (~ii însoțesc pe ginere la nunțile țărănești.)

COLĂCAR s. (reg.) brudaș, chemător, conăcar, crainic, pocînzeu, vătășel, vestitor, vornic, vornicel. (~ii însoțesc pe ginere la nunțile țărănești.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

colăcár, colăcari s. m. 1. (La pl.) Părinți sau fini care aduc în dar nașilor colaci. 2. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește călare alaiul nunții și rostește orația de nuntă la masă. [Var.: colăcér, s. m.]. – Din colac + suf. -ar.

Intrare: colăcer
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colăcer
  • colăcerul
plural
  • colăceri
  • colăcerii
genitiv-dativ singular
  • colăcer
  • colăcerului
plural
  • colăceri
  • colăcerilor
vocativ singular
  • colăcerule
  • colăcere
plural
  • colăcerilor
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colăcel
  • colăcelul
  • colăcelu‑
plural
  • colăcei
  • colăceii
genitiv-dativ singular
  • colăcel
  • colăcelului
plural
  • colăcei
  • colăceilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colocer
  • colocerul
plural
  • coloceri
  • colocerii
genitiv-dativ singular
  • colocer
  • colocerului
plural
  • coloceri
  • colocerilor
vocativ singular
plural
Intrare: colăcar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colăcar
  • colăcarul
  • colăcaru‑
plural
  • colăcari
  • colăcarii
genitiv-dativ singular
  • colăcar
  • colăcarului
plural
  • colăcari
  • colăcarilor
vocativ singular
  • colăcarule
  • colăcare
plural
  • colăcarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • colăcer
  • colăcerul
plural
  • colăceri
  • colăcerii
genitiv-dativ singular
  • colăcer
  • colăcerului
plural
  • colăceri
  • colăcerilor
vocativ singular
  • colăcerule
  • colăcere
plural
  • colăcerilor
colocar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

colăcer colăcel colocer

  • 1. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește nunta călare, escortând pe mire și mireasă (sau numai pe mire).
    surse: DLRLC 2 exemple
    exemple
    • S-a întocmit cu colăcerii să fugă toți pe cai. DELAVRANCEA, S. 57.
      surse: DLRLC
    • Pe noi colăceri ne-alese: Cu mustățile sumese. TEODORESCU, P. P. 171.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană care spune orația obișnuită la nuntă; colăcar.
    surse: DLRLC sinonime: colăcar

etimologie:

colăcar colăcer colocar

  • 1. popular Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: urător, -oare un exemplu
    exemple
    • În Transilvania, colăcarul și călărețul nu pot intra în ogradă. SEVASTOS, N. 92.
      surse: DLRLC
  • 2. (la) plural Părinții sau finii care aduc în dar colaci nașilor.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • Colac + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09