11 definiții pentru colăcel

colăcél1 sm [At: BIBLIA (1688), 2882 / V: ~loc~ / Pl: ~céi / E: colac + -el] 1 (Șhp) Colac (1) mic. 2 (Îc) De-a trei ~ei Numele unui joc de copii numit și de-a mama-(sau de-a-puia)-gaia. 3 Nuia mică, împletită ca un colac. 4 (Bot; lpl; îc) ~eii-babei Nalbă (Lavatera thuringiaca).

colăcél2 sm vz colăcer

COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el.

COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg.) Pelargonie. – Colac + suf. -el.

colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii

colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii

COLĂCÉL ~i m. (diminutiv de la colac) la pl. Plantă erbacee cu frunze rotunde, cu flori mici roz-deschise sau albe și cu fructul capsulă. /colac + suf. ~el

2) colăcél m., pl. eĭ. Colac mic. V. bornac.

1) colăcél m., pl. eĭ, V. conăcar.

COLACÉL, colăcei, s. m. (Adesea la pl.) Colac mic făcut, uneori, din două vițe împletite, alteori în formă de covrig sau de 8 și care se împarte la nunți, la înmormîntări etc. Și-mpărțea trei colăcei La copiii mititei. ALECSANDRI, P. P. 390. Colăcei de grîu frumoși. ȘEZ. I 36.

conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin [!] țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.

Intrare: colăcel
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colăcel colăcelul
plural colăcei colăceii
genitiv-dativ singular colăcel colăcelului
plural colăcei colăceilor
vocativ singular
plural