colăcel² sm vz colăcer

colăcel¹ sm [At: BIBLIA (1688), 288² / V: ~loc~ / Pl: ~cei / E: colac + -el] 1 (Șhp) Colac (1) mic. 2 (Îc) De-a trei ~ei Numele unui joc de copii numit și de-a mama-(sau de-a-puia)-gaia. 3 Nuia mică, împletită ca un colac. 4 (Bot; lpl; îc) ~eii-babei Nalbă (Lavatera thuringiaca).

COLĂCÉL ~i m. (diminutiv de la colac) la pl. Plantă erbacee cu frunze rotunde, cu flori mici roz-deschise sau albe și cu fructul capsulă. /colac + suf. ~el

2) colăcél m., pl. eĭ. Colac mic. V. bornac.

1) colăcél m., pl. eĭ, V. conăcar.

colăcer sm [At: GHICA, S. 33 / V: ~el, ~locer / Pl: ~i / E: pbl derivat din colaciu] Flăcău care, împreună cu încă doisprezece flăcăi, însoțește nunta călare, escortând mirele și mireasa, sau numai mirele când se duce să ia mireasa de la părinți Si: brudoș, crainic, chemător, pocănzeu, vătăjel, vestitor, vornic.

colocel sm vz colăcel

colocer sm vz colăcer

COLACÉL, colăcei, s. m. (Adesea la pl.) Colac mic făcut, uneori, din două vițe împletite, alteori în formă de covrig sau de 8 și care se împarte la nunți, la înmormîntări etc. Și-mpărțea trei colăcei La copiii mititei. ALECSANDRI, P. P. 390. Colăcei de grîu frumoși. ȘEZ. I 36.

COLĂCÉR, colăceri, s. m. 1. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește nunta călare, escortînd pe mire și mireasă (sau numai pe mire). S-a întocmit cu colăcerii să fugă toți pe cai. DELAVRANCEA, S. 57. Pe noi colăceri ne-alese: Cu mustățile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. 2. Persoană care spune orația obișnuită la nuntă; colăcar (2).

colăcar m. V. colăcer.

colăcer m. 1. flăcău de țăran care cheamă la nuntă; 2. pl. înainte-mergătorii mirelui, cari se duc de felicită pe mireasă: colăcerii se mai numesc și soli. [După colăcelul tradițional ce se oferă acestor trimiși ai mirelui (v. conăcar)].

colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii

colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii