2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coinác sm [At: ÎNDREPTAREA LEGII (1652), ap. ȘIO / Pl: ~aci / E: tc kainak] 1 (Înv) Vertebră. 2 (Înv) Noadă. 3 (Înv) Osul gleznei. 4 (Înv; la jocul de table) Zar. 5 Sfoară de care e legată, la un capăt, o greutate și care se aruncă în sus spre a prinde și a trage în jos altă sfoară întinsă, mai ales a unui zmeu (care aparține altuia). 6 Parte a morii cu care se ridică pietrele pentru a le fereca cu un ciocan de fier oțelit Si: făfălug, tăvălug, crainic, cântarul-pietrelor. 7 Greutate care se atârnă de brațul unei cumpene sau al unui cântar ori de capătul mai scurt al cumpenei puțului, pentru a ridica celălalt capăt (cu găleata) Si: cătămâi. 8 Testicul. 9 Tânăr care își începe viața sexuală. 10 Penis.

coinac n. 1. noada șezutului, osul gleznei; 2. bulgăre de cărămidă de care se leagă o sfoară de apucat un smeu: se mai prinde smeul și cu coinacul ISP. [Turc. KAINAK, încheietură].

coĭnác n., pl. e (turc. kaĭnak, articulațiune, încheĭetură). Munt. Cóccix. Os mic (arșic saŭ vertebră). Peatră legată cu sfoară de aruncat peste ața unuĭ zmeŭ înălțat ca să-l prinzĭ (maĭ des numită praștie).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COINÁC s. v. greutate, membru, penis, vertebră.

COINÁC s. (TEHN.) buhai, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cântarul pietrelor. (~ la moară.)

coinac s. v. GREUTATE. MEMBRU. PENIS. VERTEBRĂ.

COINAC s. (TEHN.) buhai, (reg.) crainic făfălug, tăvălug, zăvor, cîntarul pietrelor (~ la moară.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

coinác (-ce), s. n.1. Articulație în general. – 2. Gleznă. – 3. Zar. – 4. Sfoară de care se leagă o greutate sau o piatră, și care se folosește la pescuit sau pentru a coborî zmeul. – 5. Contragreutate. – 6. Membru viril. – 7. Flăcău, june. Tc. kainak „articulație” (Șeineanu, II, 141), cf. bg. kojnak și coi.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

coinac, coinaci s. m. (inrl. înv.) copil; adolescent.

Intrare: coinac (copil)
coinac2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coinac
  • coinacul
  • coinacu‑
plural
  • coinaci
  • coinacii
genitiv-dativ singular
  • coinac
  • coinacului
plural
  • coinaci
  • coinacilor
vocativ singular
plural
Intrare: coinac (vertebră)
coinac1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coinac
  • coinacul
  • coinacu‑
plural
  • coinace
  • coinacele
genitiv-dativ singular
  • coinac
  • coinacului
plural
  • coinace
  • coinacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)