coinac sm [At: ÎNDREPTAREA LEGII (1652), ap. ȘIO / Pl: ~aci / E: tc kainak] 1 (Înv) Vertebră. 2 (Înv) Noadă. 3 (Înv) Osul gleznei. 4 (Înv; la jocul de table) Zar. 5 Sfoară de care e legată, la un capăt, o greutate și care se aruncă în sus spre a prinde și a trage în jos altă sfoară întinsă, mai ales a unui zmeu (care aparține altuia). 6 Parte a morii cu care se ridică pietrele pentru a le fereca cu un ciocan de fier oțelit Si: făfălug, tăvălug, crainic, cântarul-pietrelor. 7 Greutate care se atârnă de brațul unei cumpene sau al unui cântar ori de capătul mai scurt al cumpenei puțului, pentru a ridica celălalt capăt (cu găleata) Si: cătămâi. 8 Testicul. 9 Tânăr care își începe viața sexuală. 10 Penis.

coinac, coinaci s. m. (inrl. înv.) copil; adolescent.