17 definiții pentru coerciție coercițiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coerciție sf [At: COSTINESCU / V: ~iune / P: co-er~ / Pl: ~ii / E: fr coercition] (Liv) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație Si: constrângere.

COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Constrângere. ♦ Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.

COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.

COERCÍȚIE s. f. Constrîngere a cuiva la împlinirea datoriei; măsură luată pentru asigurarea prezenței cuiva la dispoziția autorităților sau pentru a asigura realizarea unui drept. Mijloc de coerciție. – Pronunțat: -ți-e.

COERCÍȚIE s.f. Constrângere (mai ales în vederea supunerii față de legi). [Gen. -iei, var. coercițiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrânge].

COERCÍȚIE s. f. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligațiilor legale). (< fr. coercition, lat. coercitio)

COERCÍȚIE f. jur. Măsură de constrângere asupra unei persoane pentru a o sili să-și facă datoria sau să îndeplinească prescripțiile autorităților. [G.-D. coerciției; Sil. -ci-ți-e] /<fr. coercition

coercițiune sf vz coerciție

COERCIȚIÚNE s.f. v. coerciție.

coercițiune f. Jur. dreptul de a constrânge pe cineva de a face ceea ce prescrie legea.

*coercițiúne f. (lat. co-ercítio, -ónis). Rar. Constrîngere, silă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coercíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. coercíția (-ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției

coercíție s. f. (sil. -ți-e), art. coercíția (sil. -ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

COERCÍȚIE s. (JUR.) constrângere.

COERCIȚIE s. (JUR.) constrîngere.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COERCÍȚIE (< fr., lat.) s. f. Constrîngere; relație în cadrul căreia o persoană, un grup sau o instituție, folosind diferența de putere, își impune ideile și voința altei persoane sau colectivități. ♦ (Dr.) Măsură de constrîngere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. ◊ C. constă din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amendă sau lipsirea de unele drepturi.

Intrare: coerciție
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coerciție
  • coerciția
plural
genitiv-dativ singular
  • coerciții
  • coerciției
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coercițiune
  • coercițiunea
plural
genitiv-dativ singular
  • coercițiuni
  • coercițiunii
plural
vocativ singular
plural

coerciție coercițiune

  • surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Mijloc de coerciție.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație.
      surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: