COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Constrângere. ♦ Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE s. f. (Livr.) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE s. f. Constrîngere a cuiva la împlinirea datoriei; măsură luată pentru asigurarea prezenței cuiva la dispoziția autorităților sau pentru a asigura realizarea unui drept. Mijloc de coerciție. – Pronunțat: -ți-e.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

coercíție (livr.) (-ți-e) s. f., art. coercíția (-ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

coercíție s. f. (sil. -ți-e), art. coercíția (sil. -ți-a), g.-d. coercíții, art. coercíției

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE s. (JUR.) constrângere.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE s.f. Constrângere (mai ales în vederea supunerii față de legi). [Gen. -iei, var. coercițiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrânge].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE s. f. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligațiilor legale). (< fr. coercition, lat. coercitio)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE f. jur. Măsură de constrângere asupra unei persoane pentru a o sili să-și facă datoria sau să îndeplinească prescripțiile autorităților. [G.-D. coerciției; Sil. -ci-ți-e] /<fr. coercition

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE s. (JUR.) constrîngere.

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCÍȚIE (‹ fr., lat.) s. f. Constrîngere; relație în cadrul căreia o persoană, un grup sau o instituție, folosind diferența de putere, își impune ideile și voința altei persoane sau colectivități. ♦ (Dr.) Măsură de constrîngere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. ◊ C. constă din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amendă sau lipsirea de unele drepturi.

Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink