COERCIȚIE s. f. (Livr.) Constrângere. ♦ Măsură de constrângere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.

coerciție sf [At: COSTINESCU / V: ~iune / P: co-er~ / Pl: ~ii / E: fr coercition] (Liv) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație Si: constrângere.

COERCIȚIE s. f. (Livr.) Măsură de constrângere aplicată cuiva pentru a-l face să-și îndeplinească o obligație. – Din fr. coercition.

COERCIȚIE s. f. Constrîngere a cuiva la împlinirea datoriei; măsură luată pentru asigurarea prezenței cuiva la dispoziția autorităților sau pentru a asigura realizarea unui drept. Mijloc de coerciție. – Pronunțat: -ți-e.

COERCIȚIE s.f. Constrîngere (mai ales în vederea supunerii față de legi). [Gen. -iei, var. coercițiune s.f. / cf. fr. coercition, lat. coercitio < coercere – a constrînge].

COERCIȚIE s. f. constrângere (mai ales pentru a impune respectarea obligațiilor legale). (< fr. coercition, lat. coercitio)

COERCIȚIE f. jur. Măsură de constrângere asupra unei persoane pentru a o sili să-și facă datoria sau să îndeplinească prescripțiile autorităților. [G.-D. coerciției; Sil. -ci-ți-e] /<fr. coercition

coercițiune sf vz coerciție

* COERCIȚIUNE sf. ⚖️ Faptul, puterea, dreptul de a sili, de a constrînge sau de a opri pe cineva să facă ceva [fr.].

COERCIȚIUNE s.f. v. coerciție.

coercițiune f. Jur. dreptul de a constrânge pe cineva de a face ceea ce prescrie legea.

*coercițiúne f. (lat. co-ercítio, -ónis). Rar. Constrîngere, silă.

coerciție (livr.) (desp. -ți-e) s. f., art. coerciția (desp. -ți-a), g.-d. coerciții, art. coerciției

coerciție (livr.) (-ți-e) s. f., art. coerciția (-ți-a), g.-d. coerciții, art. coerciției

coerciție s. f. (sil. -ți-e), art. coerciția (sil. -ți-a), g.-d. coerciții, art. coerciției

coerciție

COERCÍȚIE (< fr., lat.) s. f. Constrîngere; relație în cadrul căreia o persoană, un grup sau o instituție, folosind diferența de putere, își impune ideile și voința altei persoane sau colectivități. ♦ (Dr.) Măsură de constrîngere folosită de organele statului pentru a determina o persoană să-și îndeplinească o obligație. ◊ C. constă din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amendă sau lipsirea de unele drepturi.

COERCIȚIE s. (JUR.) constrângere.

COERCIȚIE s. (JUR.) constrîngere.