3 intrări

12 definiții

CODÁNĂ, codane, s. f. Fetișcană. O codană de vreo treisprezece-paisprezece ani, care se tot ițăia încoace și încolo prin mulțime, se agăță de poala sumanului lui Dima. CALAN, Z. R. 32. Doamna Rainu i-a zîmbit cu sfială, întocmai ca o codană de la Păstrăvem. SADOVEANU, N. F. 174. Zăreau jucîndu-se codanele limbute, adunate toate la un loc sau purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. ◊ (Adjectival) Mîndra mea-i fată codană, Jucăușă ca o mreană, Cu părul făcut cosiță, Lins ca solzii de lostriță. CORBEA, A. 31.

codánă (pop.) s. f., g.-d. art. codánei; pl. codáne

CODÁNĂ ~e f. Fată tânără (cu cozi); fetișcană. /coadă + suf. ~ană /coadă + suf. ~aș

codán, ~ă [At: RUSSO, S. 21 /V: coad~ sf / Pl: ~i, ~e / E: coadă + -an] 1-2 smf, a (Animal) cu coada lungă Si: codat3 (1-2). 3 a Din coadă Si: codaș (2). 4 a (Nob) Final. 5 sm (Ent) Vierme care se face în slănina stricată Si: codat. 6 sm Diavol. 7 sf Fată intrată de curând în rândul fetelor mari, neieșită încă la horă, dar destul de mare ca să-și împletească păml în cozi, nu în cosițe, ca fetele mici Si: codancă (2). 8 sm Tânăr cioban. 9 sf (Bot, reg, îf coadană) Coada-cocoșului (Polyganatum latifolium).

CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Pop., rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an.

CODÁN, -Ă, codani, -e, s. f., adj. 1. S. f. Fată tânără (cu cozi). 2. Adj. (Rar; despre animale) Care are coadă (lungă și stufoasă). – Coadă + suf. -an.

CODÁN, -Ă, codani, -e, adj. (Despre animale) Codat. Căci e vînatul cel domnesc La urși cu negre blane, La lupi ce-n fugă clănțănesc, La vulpile codane. ALECSANDRI, P. III 139. ◊ (Substantivat) Cumătră codană (= vulpea) fugea înapoi. SADOVEANU, P. M. 44. Numai Dinu Potop, înaintea tuturor își sîngeră codanul ( = calul codan), jucînd pe spinarea lui ca un stîlp negru. DELAVRANCEA, S. 203.

!codán (pop., rar) adj. m., pl. codáni; f. codánă, pl. codáne

codán adj. m., s. m., pl. codáni; f. sg. codánă, pl. codáne

codan a. 1. la coadă, cel din urmă; 2. cu coada lungă: vânatul cel domnesc la vulpile codane AL.

codán, -ă adj. (d. coadă). Fam. Cu coada mare: vulpea codană. S. f. (din godană supt [!] infl. luĭ codan). Fată care începe a intra în horă. V. godănacă.

godănác, -ă adj. și s. (bg. godinak, de un an, d. godina, an. V. godac, godin). Vest. Băĭat orĭ fată de 10-15 anĭ: Ho, ho, godănacilor, că nu umblă Turciĭ! (CL. 1920, 635). (În Ĭal. chear [!] godinac, godac, godin, purcel). – Și codănac (maĭ ales fem., infl. de coadă, adică „fată care începe a-șĭ împleti coada”). Și godană, în est codană. V. noatîn.

Intrare: codan (adj.)
codan adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular codan codanul coda codana
plural codani codanii codane codanele
genitiv-dativ singular codan codanului codane codanei
plural codani codanilor codane codanelor
vocativ singular
plural
Intrare: codană
codană
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coda codana
plural codane codanele
genitiv-dativ singular codane codanei
plural codane codanelor
vocativ singular
plural
Intrare: codană
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coda codana
plural codane codanele
genitiv-dativ singular codane codanei
plural codane codanelor
vocativ singular
plural